
OMV Petrom și-a bugetat un profit pentru 2020 de 2,8 miliarde lei, în scădere cu 21% față de profitul din 2019, însă el va fi unul mult mai redus ca urmare a faptului că proiectul de buget a fost realizat înaintea crizei Coronavirusului și a prăbușirii cotațiilor petrolului. De altfel, OMV Petrom recunoaște că prețul petrolului pe care a fost construit bugetul este de 60 de dolari pe baril, în timp ce în prezent acesta se situează la 25,5 dolari pe baril.
Grupul italian Enel a realizat în România anul trecut un profit net înaintea plății dobânzilor și impozitelor de 54 de milioane de euro, în scădere cu 42,5% față de profitul aferent anului 2018, în principal ca urmare a majorării pierderilor înregistrate pe segmentul de furnizare de electricitate și a unui profit mai mic obținut din activitatea de distribuție.
Consiliul de Administrație al Romgaz a decis vineri că, în contextul economic actual, nu consideră oportună achiziția a 20% din compania GASTRADE SA, care viza construirea unui terminal LNG la Alexandropoulis.
OMV Petrom a ieftinit joi noapte carburanții cu 10 bani/l, prețul unui litru de benzină ajungând la 4,5 lei, preț care anticipațiile făcute de Profit.ro la începutul lunii, potrivit cărora prăbușirea prețului internațional al petrolului și impactul Coronavirusului vor conduce la ieftiniri de cel puțin 50 de bani/l.
În timp ce autoritățile și-au rezervat dreptul de a plafona prețul la utilități, Hidroelectrica anunță pe perioada instaurării stării de urgență și nu numai acordarea unui discount de aproximativ 10% pentru energia furnizată clienților casnici care semnează un contract de furnizare concurențial cu compania producătoare de energie hidro. Prețul rezultat se situează sub cel reglementat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Companiile autohtone comerciante de carburanți continuă campania de ieftinire, anticipată de Profit.ro, ca urmare a prăbușirii prețului petrolului, la presiunea acesteia adăugându-se și opotențială reducere a cererii ca efect al Coronavirusului. Luni, în Moldova, zona cu cele mai mici prețuri la pompă, un litru de benzină se vindea la stațiile Petrom cu 4,65 lei/l, iar unul de motorină, cu 4,83 lei/l, relevă date analizate de Profit.ro. Ce alte ieftiniri sunt și unde.
Companiile din România vor începe “în câteva zile” să producă măști, echipamente de protecție și biocide, a anunțat, într-o intervenție la televiziunea națională, ministrul Economiei, Virgil Popescu.
OMV se așteaptă să extragă primul metru cub de gaz din Neptun Deep la finalul anului 2024, în pofida amânării adoptării deciziei finale de investiție pentru cel mai devreme în 2021, au declarat oficialii companiei.
Furnizorii din România vor fi obligați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să înmagazineze pentru iarna viitoare o cantitate de gaze similară celei din acest an, de peste 23 TWh, în pofida faptului că în această iarnă s-a consumat din depozite o cantitate de două ori mai mică. Decizia ANRE avantajează furnizorii care au depozitat în exces gaze anul trecut și care o vor invoca pentru a nu le scoate pe piață, însă va dezavantaja consumatorii, care vor achita un preț “umflat” artificial, prin reglementare, pentru o cantitate de gaze mai mare.
Adoptarea controversatei Ordonațe de Urgență 114 din 2018 a bulversat piața concurențială a gazelor din România, atât în ceea ce privește consumul, cât și prețurile. OMV Petrom s-a folosit de relația privilegiată pe care o are cu compania mamă, OMV, și și-a majorat importurile pentru a compensa penuria existentă în prima parte a anului trecut pe piața internă. Astfel, și-a majorat cota de piață de la 28% în martie 2019 la 40% în martie 2020, reiese din lista privind privind stocul minim de gaze naturale pentru 2020.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2718 | -0.0052 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.6289 | -0.0106 | -0.23 % |
| 1 GBP | 6.1282 | -0.0086 | -0.14 % |
| 1 CHF | 5.5798 | -0.0269 | -0.48 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro