
Un concept-car ce va ilustra „următoarea generație de vehicule comerciale” va fi prezentat de Renault la Hanovra, un salon auto dedicat automobilelor profesionale, de toate categoriile. Noul Master pe hidrogen va avea de asemenea premiera, înainte de Paris.
Dacă vezi conceptul R17 Restomod, realizat de Ora Ïto, imediat detaliile lui îți amintesc de bătrâna Dacia 1300. Mulți ar putea spune că e doar o iluzie, însă coupe-ul Renault 17 care a stat la baza noului concept a fost creat din berlina Renault 12, cea care a fost produsă și în România, sub marca Dacia.
Nu s-au finalizat bine evenimentele dedicate lansării producției SUV-ului EX90, cel mai avansat și sigur model al mărcii Volvo, că producătorul suedez deținut de Geely a lăsat să scape informații despre următorul produs pe care îl pregătește: EX60, un SUV compact care va beneficia de o platformă nouă.
Constructorul japonez Toyota a anunțat că planurile de dezvoltare și producție a bateriilor de nouă generație și a celor solid-state au fost certificate de Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei, în cadrul unui plan pentru asigurarea furnizorilor de baterii al autorităților.
Spania a încheiat luna august cu o scădere care a atras atenția, fiind pentru prima dată în ultimele cinci luni când vânzările de mașini scad, pe fondul declinului mașinilor electrice. Dacia pare însă că nu a fost influențată de evoluția pieței în ansamblu și a raportat un avans considerabil.
„Reorganizarea companiei” este motivul pentru care Dacia începe de la 1 octombrie un amplu program „avantajos” de concedieri. Acesta se bazează pe plecările voluntare, personalul fiind compensat cu sume de bani proporționale cu vechimea în fabrică.
Renault Group a lansat o nouă etapă de vânzare de acțiuni către angajați, la prețuri preferențiale, dar oferă și cadou câteva acțiuni de persoană. Compania franceză țintește un pachet de 10% alocat salariaților, inclusiv celor de la uzinele Dacia.
Marca suedeză Polestar, desprinsă din Volvo ca un brand premium electric, s-a lansat pe piață în urmă cu șapte ani cu un model hibrid, însă de atunci toate celelalte modele ale sale au fost exclusiv electrice. Acum, într-un moment în care publicul cere din nou mașini hibride, șefii Polestar nu sunt preocupați de o eventuală revenire, chiar dacă vânzările nu sunt grozave.
Șeful Stellantis a declarat că producția de autovehicule din unele uzine din SUA a încetinit din cauza problemelor de producție. El a făcut referire directă la brandul RAM, ca exemplu, spunând că mașinile trebuie reparate imediat după ce sunt produse.
Ultimii cinci ani au adus pentru companiile auto investiții semnificative într-un domeniu mai puțin relevant în deceniile auto. Este vorba despre mobilitatea ca serviciu, care folosește drept mijloc de producție exact vehiculele produse de aceste companii auto. Studiile primite de companii au arătat că cererea de soluții de transport care exclud proprietarea unei mașini va fi tot mai mare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro