Autori

Gabriel Dogaru

Gabriel Dogaru

Contact

Gabriel Dogaru are 8491 articole

Juriul Car of The Year a anunțat mașina câștigătoare după o finală exclusiv electrică

Jurnaliștii care fac parte din juriul Car of The Year, adică „Mașina Anului în Europa”, au anunțat cine a câștigat titlul în 2024, la finalul numărării punctelor acumulate în urma procesului de votare. Este vorba despre o mașină electrică, dar acest lucru era inevitabil, deoarece toate finalistele au fost mașini cu propulsie 100% pe baterie.

Juriul Car of The Year a anunțat mașina câștigătoare după o finală exclusiv electrică
Foto
FOTO TEST DRIVE Am condus noile Ford Transit și Tourneo Courier, produse la Craiova

Primul automobil complet nou construit de Ford Otosan, după preluarea uzinei din Craiova, a ajuns deja pe piață, astfel că Profit.ro a avut ocazia să testeze ambele versiuni de caroserie: Ford Tourneo Courier și Ford Transit Courieri. Prima motorizări testată, pe benzină, va fi și cea mai populară, cu siguranță, pentru clienții din România, cel puțin până în momentul în care va fi lansată în producție propulsia electrică.

FOTO TEST DRIVE Am condus noile Ford Transit și Tourneo Courier, produse la Craiova
Mercedes va acorda un bonus record angajaților

Distribuirea unei părți din profit tuturor angajaților a ajuns la un nivel fără precedent la Mercedes-Benz, care spune că pe baza datelor preliminare ale exercițiului financiar 2023 se prefigurează o sumă record.

Mercedes va acorda un bonus record angajaților
VW a anunțat prețurile pentru noul Tiguan PHEV, în Europa

Noua generație VW Tiguan, prezentată oficial anul trecut și lansată în acest an, va avea o versiune de motorizare plug-in hybrid, cu care va încerca să concureze cele mai populare modele din acest segment, pe piețele lumii.

VW a anunțat prețurile pentru noul Tiguan PHEV, în Europa
Ford cheamă „gulerele albe” la birou, minimum 3 zile pe săptămână

Programele de lucru remote, cu angajații care lucrează de acasă, sunt tot mai mult ajustate și înlocuite în marile companii de lucru la birou. Ford și General Motors se numără printre companiile care au decis să cheme angajații la birou, cel puțin câteva zile pe săptămână.

Ford cheamă „gulerele albe” la birou, minimum 3 zile pe săptămână
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2513 +0.0024+0.05 %
1 USD4.5507 +0.0027+0.06 %
1 GBP6.1236 -0.0008-0.01 %
1 CHF5.6221 +0.0011+0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read