
Primul automobil electric al mărcii Nissan, Leaf, unul dintre pionierii pieței de vehicule electrice la nivel global, va deveni SUV, odată cu generația a treia, care are trebui să fie lansată anul viitor.
Franța a inițiat o campanie de rechemare care a fost deja introdusă în sistemul european de alertă și va fi extinsă în toată Europa, pentru mai multe modele Dacia și Renault echipate cu motorizări GPL. O posibilă eroare la sudurile rezervorului de gaz ar putea genera un incendiu.
Cunoscutul raport TUV privind fiabilitatea automobilelor second-hand, după numărul de defecțiuni depistate la verificările tehnice, a adus o schimbare majoră în segmentul mașinilor cele mai noi, acolo unde modelul Logan era pe ultimul loc. Anul acesta, modelul a fost depășit de Tesla Model 3.
Europenii sunt tot mai atașați de SUV-uri, iar segmentul cel mai popular rămâne cel al SUV-urilor de clasă B, în care se află și cele două modele produse în România. VW T-Roc este în continuare lider, dar Puma și Duster rămân în preferințele publicului european.
Luca de Meo, CEO-ul grupului Renault, a fost ales pentru a doua oară președinte al ACEA, mandatul său fiind prelungit cu încă un an. Este și ultimul pe care are dreptul să-l primească, conform statutului.
Cifrele colectate de Jato Dynamics de pe 28 de piețe europene confirmă statisticile anterioare privind volumul de mașini vândute de Dacia Sandero, care revine astfel pe primul loc în vânzările din regiune.
Opel se pregătește să introducă pe facelift-ul modelului Corsa noi motoare electrificate de tip mild-hybrid, însoțite de cutii de viteze cu dublu ambreiaj.
Renault crește atenția publicului asupra viitorului model de serie Renault 5, care va prelua, cel mai probabil, peste 90% din aspectul și detaliile conceptului cu același nume, prezentat încă din 2021 la Munchen. Au fost publicate și primele informații despre capacitatea bateriei.
Cel mai așteptat moment al anului, în industria auto românească, premiera mondială a noului Duster, a avut loc la Lisabona, acolo unde Profit.ro a avut acces la mai multe exemplare ale noului SUV, în diferite versiuni de echipare și la informațiile complete privind tehnologiile, motoarele și prețul acestui automobil.
Schimbările majore care au fost organizate la Mioveni, în cadrul Uzinei Dacia, au ajuns la final, odată cu intrarea în funcțiune a companiei Horse România. În acest moment, Dacia a rămas fără activitatea de producție de motoare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | -0.0052 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.5565 | +0.0463 | +1.03 % |
| 1 GBP | 6.0676 | -0.0042 | -0.07 % |
| 1 CHF | 5.7073 | -0.0169 | -0.30 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro