
După ce a primit omologarea pentru șoselele din Germania, pentru sistemul de conducere autonomă Level 3, Drive Pilot, Mercedes-Benz anunță acum că sistemul este oferit clienților său pe modelele S Class și SQS.
Nissan a reușit să depășească cu bine perioada nefastă care a urmat demiterii fostului președinte, Carlos Ghosn, urmată apoi de crizele pandemice și de semiconductori, astfel că încheie anul fiscal 2021 – 2022 cu un profit important, făcând uitate pierderile din ultimii ani.
Renault a confirmat oficial că „ia în considerare” separarea activităților companiei după criterii legate de sistemul de propulsie. Vehiculele electrice și software-ul pot fi preluate de o nouă companie, în timp ce activitățile cu motoare termice, inclusiv Dacia, pot fi preluate de o a doua entitate.
Producția de autoturisme din România, în cele două uzine, Dacia și Ford, a crescut și în luna aprilie, comparativ cu anul trecut, dar nu a mai atins nivelurile forte ridicate din lunile anterioare.
Volkswagen a făcut un anunț surprinzător potrivit căruia pregătește lansarea unui pick-up electric pe piața din SUA și a unui SUV, cu ajutorul brandului istoric Scout. Mai mult, VW intenționează să fondeze o nouă companie care va reprezenta „o nouă entitate, administrată independent”.
Dacia Spring continuă să confirme că a fost o decizie corectă pentru grupul Renault. Cealaltă jumătate a volumului de electrice este reprezentată de Tesla și „alții”.
Grupul Stellantis a anunțat un pachet de schimbări la nivelul managementului companiei, după 15 luni de activitate. Printre schimbări se remarcă promovarea directorului Opel, Uwe Hochgeschrutz în conducerea grupului.
Toyota a anunțat rezultatele financiare pentru anul fiscal care s-a încheiat pe 31 martie, raportând valori record pentru venituri, profit operațional și profit net, într-un context extrem de dificil, marcat de pandemie și de criza de semiconductori.
Miles Nurnberger, fostul designer Aston Martin, pleacă de la Dacia, după mai puțin de un an de activitate, la fel cum s-a întâmplat și cu Alejandro Mesonero Romano, fost designer SEAT. Compania a luat în aceste condiții o decizie simplă și l-a numit în funcția de șef al designului mărcii pe cel care coordonează practic, de foarte mulți ani, designul mărcii.
Renault Group are un nou director operațional în persoana lui Fabrice Cambolive, cel care a coordonat marca Dacia cu ani în urmă din poziția de director. El a fost promovat ulterior până în poziția de vicepreședinte al mărcii, pentru vânzări și operațiuni.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2390 | +0.0046 | +0.09 % |
| 1 USD | 4.5422 | +0.0136 | +0.30 % |
| 1 GBP | 6.0714 | +0.0050 | +0.08 % |
| 1 CHF | 5.6794 | +0.0077 | +0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro