
Mazda Motor Europe subsidiară a constructorului japonez, a numit un nou director general, începând de luna viitoare. Martijn ten Brink, în prezent vicepreședinte, îl înlocuiește pe Yasuhiro Aoyama, care se întoarce în Japonia.
Constructorul american Tesla a lansat oficial activitatea din România, după ce anterior fusese deschisă la București o reprezentanță independentă. Tesla are acum site în limba română, dar și un showroom.
Marca Dacia a reușit să obțină cel mai bun scor în sondajul anual realizat de cunoscuta revistă Auto-Bild, iar modelele sale au obținut locul întâi în segmentele din care fac parte.
Dacia a anunțat că modelul Duster a fost produs în două milioane de unități, în cei 11 ani de existență. Duster se află la a doua generație și se pregătește să primească un face-lift, chiar în acest an. Peste cel mult trei ani va avea deja a treia generație.
Volvo Cars, compania suedeză deținută integral de Geely Holding, ia în calcul o listare la bursa din Stockholm, după ce ideea de fuziune cu compania-mamă din China a fost abandonată.
Compania prin care grupul Volkswagen a operat toate activitățile de pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane va fi, în sfârșit, integrată în Volkswagen AG, la mai bine de 30 de ani de la înființare. Angajații vor beneficia de drepturi egale cu cei din VW AG, inclusiv salarii și ore de lucru reduse.
Constructorul japonez Nissan a încheiat încă un an dificil, numărându-se printre companiile din industria auto care nu au reușit să beneficieze de o revenire în forță a vânzărilor, după ieșirea din pandemie. Nissan a înregistrat un trimestru 4 bun, cu venituri mai mari, o reducere a pierderilor, dar a rămas pe minus cu rezultatul operațional, atât pe ultimul trimestru din anul fiscal încheiat pe 31 martie, cât și pe întreg anul fiscal. Nissan a intrat cu dificultăți financiare în exercițiul fiscal anterior, a fost puternic lovită de pandemia de coronavirus, atât pe piața din China, cât și pe piețele vestice, apoi a suferit un impact sever și din cauza crizei semiconductorilor.
Renault Arkana este noua vedetă a mărcii franceze, ea fiind scoasă în evidență în prezentarea făcută de șeful grupului francez, Luca de Meo. SUV-ul coupe a fost lansat în rețeaua comercială, inclusiv în România, la prețuri care se bat cu SUV-uri celebre deja din segmentul compact.
Mercedes-Benz a prezentat conceptul EQT, un prototip care anticipează viitorul model de serie ce va reprezenta soluția mărcii în segmentul minivanurilor. În practică, este versiunea Mercedes a lui Renaul Kangoo.
Doi constructori de prim rang în industria globală a autocamioanelor, Daimler și Volvo, au pus bazele unui nou joint-venture, o companie specializată în propulsia cu hidrogen de tip fuel-cell.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro