
Ministerul Finanțelor a admis, într-un document analizat de Profit.ro, că a renunțat la propunerea de reducere temporară, cu 50%, a nivelului accizelor la carburanți, "o ipoteză de lucru care nu mai este de actualitate la acest moment". Potrivit unui document analizat de Profit.ro, Finanțele au ajuns la concluzia că o astfel de reducere a accizei ar încălca legislația europeană, în timp ce exista și riscul ca scăderea accizei să nu se reflecte și într-o scădere a prețului la pompă. Într-o conferință de presă recentă, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, unul dintre reprezentanții PSD care au susținut propunerea, a spus "Nu mai comentez, înțeleg că cineva a spus că a tranșat această situație". Ministrul a făcut, probabil, referire la declarațiile președintelui PNL, Florin Cîțu, care a afirmat, recent, că reducerea accizei nu se mai află pe masa coaliției de guvernare.
ANAF a înghețat fondurile și resursele economice ale entităților TMK ARTROM SA, TMK ASSETS SRL și TMK EUROPE GMBH, controlate, în mod indirect prin intermediul entității TMK STEEL HOLDING UNITED (CY), de către o persoana fizică aflată pe lista de sancțiuni dispuse la nivelul Uniunii Europene. TMK deține în România producătorul de țevi TMK Artrom Slatina, cu peste 1.400 de angajați în 2020, și producătorul de oțel TMK din Reșița, cu peste 740 de angajați. Totodată, la solicitarea SC TMK Artrom SA a fost acordată derogare pentru efectuarea de plăți esențiale pentru continuarea activității comerciale a societății, respectiv plata drepturilor salariale ale angajaților, plăți către furnizori și instituții de credit.
Deputații liberali au pregătit un proiect de lege care va introduce o impozitare mult mai avantajoasă în cazul pensiilor administrate privat (Pilonul II), facultative (Pilonul III) și ocupaționale, în cazul în care sumele sunt plătite beneficiarilor sau moștenitorilor acestora ca plată unică sau prin plăți eșalonate. Măsura ar trebui să încurajeze populația să economisească prin intermediul pensiilor facultative, având în vedere că cele de la Pilonul II, deși li se aplică această facilitate, sunt obligatorii.
Proiectul pus în dezbatere în urmă cu o lună de către Ministerul Finanțelor și care îmbunătățește semnificativ legislația prin care a fost reincriminată fapta de reținere fără virare la buget a unor contribuții și impozite, este blocat, au declarat surse apropiate situației pentru Profit.ro. Finanțele intenționau să adopte rapid această modificare, necesară în opinia specialiștilor în fiscalitate, însă proiectul nu a primit aviz pozitiv de la Ministerului Justiției, în circuitul ministerial. Ministerul spune că a avizat cu celeritate proiectul, încă din 4 martie, fără a preciza dacă avizul a fost pozitiv sau negativ. Un aviz consultativ, dat în termen, nu poate bloca un proiect. La finalul lunii februarie proiectul a fost aprobat în Comisia de Dialog Social și se anticipa o trecere rapidă prin Guvern. Timpul este, însă, tot mai puțin, având în vedere că sesizările penale ar urma să apară abia după 60 de zile de la prima scadență nerespectată după data de 1 martie.
Guvernul pregătește acordarea unei indemnizații din partea statului de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut în Legea bugetului, angajaților care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din inițiativa angajatorilor, ca urmare a conflictului din Ucraina. Ar beneficia de această prevedere și angajații companiilor care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele ANAF, deci firme asupra cărora au fost aplicate sancțiuni.
Programul Național de Investiții "Anghel Saligny" va finanța în total proiecte de 65,5 miliarde de lei, prevede un proiect de ordonanță de urgență. În prezent, limita maximă pentru încheierea de contracte de finanțare prin acest program este de 50 miliarde lei, dar valoarea maximă a programului a fost pregătită să urce la la 55,5 miliarde de lei. Pe lângă cele 5,5 miliarde lei pe care Guvernul le pregătise în plus pentru proiecte ale autorităților locale care nu au prins finanțare UE pentru racordarea la rețeaua de gaze, vrea să acorde acum încă 10 miliarde de lei pentru drumuri județene, drumuri de interes local, drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților.
Ministerul Finanțelor caută soluții împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și ANAF pentru a rezolva cât mai rapid problema alocării de NIF (Număr de Identificare Fiscală) ucrainenilor care se angajează în România, potrivit informațiilor Profit.ro. În lipsa NIF, chiar dacă au un contract de muncă încheiat, angajatorul nu poate declara și plăti la ANAF prin declarația 112 (D112) obligațiile pentru aceștia, cea mai importantă fiind contribuția la sănătate, în baza căreia ucrainenii care s-au refugiat în România devin asigurați în sistemul medical. De la declanșarea războiului din Ucraina, în România s-au angajat aproape 500 de ucraineni.
Adrian Cucu, în prezent director general adjunct în cadrul direcției Strategie și Relații Internaționale a ANAF, va fi numit președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), prevede un proiect de hotărâre pregătit de către Ministerul Finanțelor pentru următoarea ședință a Guvernului. Cucu a mai ocupat în trecut postul de șef al Oficiului, în perioadele 1999-2000 și 2010-2012.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță pentru introducerea sistemului RO e-Transport, numit și Radarul Mărfurilor, prin care ANAF va monitoriza la nivel național transporturile de bunuri din categoria produselor cu risc fiscal ridicat. Măsura ar trebui să ajute autoritățile în combaterea evaziunii și a fost anunțată de Ministerul Finanțelor și de ANAF ca parte a unui pachet mai amplu ce vizează zonele din economie cu evaziune ridicată, din care face parte, de exemplu, și introducerea e-Factura opțional de la 1 aprilie și obligatoriu de la 1 iulie între privați pentru bunuri din categoria celor cu risc fiscal, precum legume, fructe, băuturi alcoolice, construcții noi, produse minerale, îmbrăcăminte și încălțăminte.
Maldive va fi inclusă, alături de cele 71 de țări deja existente, pe lista jurisdicțiilor cu care ANAF face schimb automat de informații referitoare la dividende încasate, câștiguri de capital, orice alte venituri generate de activele deținute într-un cont financiar, orice sumă pentru care instituția financiară este debitor, inclusiv orice plăți de rambursare, precum și solduri ale conturilor. Țările UE nu sunt incluse în listă, dar România face schimb de informații cu acestea în baza unei directive, în timp ce în cazul SUA este încheiat un acord.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2337 | +0.0027 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5926 | -0.0124 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.1088 | -0.0090 | -0.15 % |
| 1 CHF | 5.6047 | -0.0104 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro