
ANAF și Ministerul Finanțelor pregătesc o nouă procedură de rambursare a TVA, care ar urma să fie gata în luna martie, au anunțat reprezentanți ai celor două instituții. Sistemul de rambursare cu control ulterior va fi extins la toate categoriile de contribuabili, ca regulă generală, urmând ca inspecția ulterioară să aibă loc în funcție de rezultatul analizei de risc, a declarat președintele ANAF, Mirela Călugăreanu. Această schimbare ar trebui să crească procentajul rambursărilor fără control anticipat de la 78-79% din total în prezent la 90% sau chiar peste, în limita capacității ANAF de a folosi analiza de risc în acest proces, a explicat Doru Dudaș, șef al Direcției legislație Cod de procedură fiscală din Ministerul Finanțelor.
Numărul de posturi al ANAF va fi redus de la 27.582 posturi bugetate în prezent la 25.582 posturi, prin desființarea a 2.000 de posturi de execuție vacante și, pe cale de consecință, a altor 150 de posturi de conducere, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, necesară pentru punerea în aplicare a unei ordonanțe de reorganizare a ANAF adoptată de executiv la începutul lunii februarie. Profit.ro a scris despre reorganizare încă din primele zile ale lunii ianuarie, prezentând documentele pregătite de șefii din Finanțe și ANAF. De asemenea, urmează să fie înființată Direcția generală de management al riscului și Direcția generală de strategie și monitorizare a proceselor, dar și, foarte important, va fi reanalizată repartizarea numărului de posturi pentru administrațiile județene în funcție de mai multe criterii.
ANAF a întocmit și publicat un ghid care ar trebui să ajute contabilii referitor la întocmirea și utilizarea principalelor documente financiar - contabile și obligații referitoare la întocmirea raportărilor anuale întocmirea raportărilor anuale prevăzute de Legea contabilității. Acesta este primul ghid pus la dispoziția plătitorilor de taxe în acest an.
Grupul bancar francez Crédit Agricole și-a informat angajații că "investighează oportunitatea de a ieși din România", potrivit datelor Profit.ro. Conducerea a promis angajaților că îi va ține la curent cu evoluția acestei situații. Marile companii își informează, în general, angajații asupra planurilor de vânzare destul de târziu, când lucrurile sunt avansate și urmează și informările publice către presă și investitori.
Sistemul informatic al Vămii nu va funcționa de vineri, de la ora 12.00, până luni, tot la ora 12.00, a anunțat joi ANAF. Sistemul Informatic Integrat Vamal va fi indisponibil ca urmare a migrării bazelor de date pe noi echipamente, urmând ca structurile vamale teritoriale să treacă la utilizarea "procedurii alternative în vederea asigurării continuității derulării formalităților vamale. Asta presupune, potrivit informațiilor Profit.ro. ca angajații vămii să lucreze pe hârtie pentru a permite tranzitul de persoane și mărfuri.
Modernizarea ANAF ar trebui să aducă în câțiva ani la bugetul statului venituri fiscale anuale mai ridicate, de circa 30-32% din PIB, comparativ cu situația recentă, în care ANAF a colectat la buget în jur de 27% din PIB, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Un punct de PIB înseamnă anul acesta în jur de 11,3 miliarde de lei, dar în 2023 s-ar situa la circa 14 miliarde de lei și ar însemna un plus de până la 70 de miliarde de lei la buget. "Consolidarea și eficientizarea" activității ar trebui să aducă statului acești bani pe termen "mediu și lung". Deși este realizabil, în contextul în care termen mediu ar trebui să însemne în intervalul 2-5 ani, autoritățile au stat mereu bine la teorie, dar extrem de slab la execuție. O astfel de creștere a veniturilor fiscale ar rezolva, însă, o parte importantă a presiunilor financiare asupra bugetului.
ANAF ar putea aplica abia prin aprilie amenzi la scară mai amplă firmelor care nu au instalate noile tipuri de case de marcat cu jurnal electronic, potrivit informațiilor Profit.ro. La mijlocul lunii ianuarie, Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere un proiect de hotărâre de guvern care elimină această contravenție de sub incidența Legii prevenirii. Guvernul, deși demis, poate adopta hotărâri, cum este cazul acestui act normativ, dar proiectul nu va ajunge cel mai probabil să fie adoptat de executiv în februarie, urmând să ajungă în ședința guvernului începând din martie. Modificarea în acest sens a Legii prevenirii va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, astfel că primele sancțiuni vor putea fi aplicate cel mai devreme din aprilie. Amenda este de până la 10.000 de lei.
Consiliul Legislativ a avizat negativ ordonanța de urgență pentru reorganizarea ANAF, adoptată de Guvern săptămâna trecută, într-un pachet care include 25 de ordonanțe și 31 de hotărâri, toate adoptate săptămâna trecută marți seara, înainte ca Guvernul să fie demis miercuri prin moțiune de cenzură. Profit.ro a prezentat anterior adoptării OUG pentru reorganizarea ANAF proiectul acestui document, inclusiv proiectul de hotărâre care urmează să desființeze efectiv peste 2.000 de posturi din ANAF, așa cum au anunțat oficialii Ministerului Finanțelor. Foarte important, Consiliul Legislativ atrage atenția, citând legislația în vigoare, că proiectele de ordonanțe și hotărâri sunt supuse aprobării Guvernului "numai cu avizul Consiliului Legislativ". Avizul negativ a fost dat de Consiliu pe 5 februarie, iar OUG privind ANAF a fost adoptată în Guvern pe 4 februarie, situație care ar putea ridica probleme de legalitate.
ANAF va publica săptămâna următoare un formular simplificat pentru direcționarea către entitățile non-profit sau unitățile de cult a unei sume din impozitul de venit aferent anului 2019. Formularul va putea fi utilizat, opțional, până la termenul de 25 mai, de către contribuabilii care nu și-au exprimat deja opțiunile. În paralel, vor putea fi utilizate și cele două formulare 230, cel pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2019, respectiv cel pentru perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2019. Noul formular acoperă întreg anul 2019.
PNL propune printre obiectivele în materie de finanțe publice ale noului său guvern, pe care a anunțat însă că nu îl susține, măsuri precum reorganizarea Ministerului Finanțelor în prima jumătate a anului 2020, definitivarea reorganizării ANAF în primul trimestru din 2020, conectarea caselor de marcat la sistemul informatic al ANAF în prima jumătate din 2020, finalizarea până la sfârșitul anului a sistemului de transfer electronic de informații între persoane juridice și ANAF – SAF-T, precum și modificarea statutului CEC și EXIM Bank pentru a trece de la o conducere unitară la una dualistă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0753 | +0.0034 | +0.07 % |
1 USD | 4.3117 | -0.0021 | -0.05 % |
1 GBP | 5.8203 | -0.0048 | -0.08 % |
1 CHF | 5.4267 | +0.0010 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro