
Guvernatorul Mugur Isărescu a ieșit public cu un mesaj ce ar putea fi interpretat drept blând cu creșterea inflației, care a completat decizia de politică monetară de astăzi, în care dobânda cheie a fost menținută la 2,25%. Guvernatorul spune că nu toate majorările anterioare de dobândă și-au făcut efectul, adică ratele interbancare și la depozite nu au crescut suficient, în timp ce prin Europa băncile centrale își continuă politicile stimulative, și că dobânzile mai mari ar putea duce la aprecierea leului și la creșterea importurilor.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că mesajele politice venite dinspre partidele aflate la putere, care au cerut socoteală băncii centrale pentru creșterea dobânzilor și a inflației, n-au determinat deciziile de politică monetară. “Luăm decizii pe date, cifre, fapte”, spune Isărescu în conferința de presă de prezentare a deciziei Consiliului de Administrație de astăzi, în care BNR a păstrat dobânzile neschimbate, în contradicție cu așteptările pieței.
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25%, menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25% și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,25% și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor instituțiilor de credit. Banca centrală păstrează, astfel, neschimbată politica monetară, în condițiile unei inflații în creștere.
OTP Bank a contestat decizia Băncii Naționale a României prin care autoritatea s-a opus tranzacției de preluare a Băncii Românești. OTP era obligată să facă acest pas, pentru a nu plăti penalități către National Bank of Greece, potrivit surselor Profit.ro.
Economiștii din bănci mizează pe o a treia majorare consecutivă a dobânzii cheie în cea de-a treia ședința de politică monetară din acest an, ținută miercuri de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. Chiar dacă BNR încearcă să trimită un semnal pieței că “se bate” cu inflația, condițiile din piață au rămas relaxate în acest an, pe fondul unei lichidități ample, lucru care ar putea afecta credibilitatea băncii centrale, consideră analiștii ING Bank.
Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 34,72 miliarde de euro al finele lunii ianuarie, față de 35,07 miliarde de euro euro la 28 februarie 2018, potrivit unui comunicat al băncii centrale.
Creșterea economică peste așteptări din zona euro creează premisele pentru un nou val de expansiune a investițiilor, iar o parte importantă a capitalului va fi direcționată către țările din Europa Centrală și de Est, care sunt bine poziționate hartă, dar au și câteva probleme structurale, scriu economiștii ING Bank într-un raport. România este atractivă, în principal, prin costul redus cu forța de muncă, în timp ce infrastructura slabă, disparitățile regionale și legislația fiscală volatilă reprezintă minusuri.
BNR se așteaptă ca rata lunară a inflației din martie să fie similară celei din februarie, de 0,3%, și ca inflația să vină “încet-încet în jos”, spre finalul anului, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu.
Senatorii PSD, partid aflat la guvernare, nu s-au prezentat la ședința Comisiei economice din Senat, unde întreg Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, a venit să discute despre inflație.
Instituțiile financiare nebancare (IFN) ar fi cele mai afectate de plafonarea dobânzilor la credite, discutată în Parlament. Plafonul de 18% la creditele de consum le-ar scoate din afaceri pe majoritatea celor care acordă credite pe termen scurt și foarte scurt, așa că reprezentanții firmelor încearcă să-i convingă pe cei ai poporului să pună un plafon rezonabil. Doar că nici IFN nu se înțeleg între ele cât să ceară.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2567 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.5542 | +0.0226 | +0.50 % |
| 1 GBP | 6.1421 | +0.0205 | +0.33 % |
| 1 CHF | 5.5739 | +0.0111 | +0.20 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro