
Operatorii de distribuție a energiei electrice vor fi obligați să racordeze gratis la rețele, cu anumite condiții, sistemele de irigații, precum și companiile din agricultură și industria alimentară, urmând să-și recupereze costurile cu racordarea acestora prin majorarea tarifelor de distribuție percepute de la toți consumatorii de electricitate, a decis Parlamentul, printr-un act normativ de modificare a Legii energiei.
Prevederile legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale, ele făcând ulterior obiectul cererii de reexaminare a președintelui Iohannis, au fost eliminate integral din textul actului normativ.
Ucraina a fost implicată în transporturi de produse militare, exportate de alte țări decât România, care au tranzitat sau au fost transbordate prin România anul trecut, după agresiunea Rusiei împotriva țării vecine, reiese dintr-un raport oficial al autorităților de la București, analizat de Profit.ro.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a terminat anul trecut cu un profit net contabil de 4,4 miliarde lei, cu peste 42% mai mare față de cel din 2021 (3,08 miliarde lei), și îl va distribui aproape integral acționarilor, în două tranșe.
Prevederile legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale, ele făcând ulterior obiectul cererii de reexaminare a președintelui Iohannis, au fost eliminate integral din textul actului normativ.
Defuncta RADET, fostul operator al sistemului centralizat de încălzire al Capitalei intrat în faliment în 2019 și ″moștenit″ de Termoenergetica, a redus prețul de pornire la licitația de vânzare a unei baze compuse din sediu administrativ, atelier și terenuri în suprafață de peste 1 hectar, amplasată pe strada Ilioara din sectorul 3 al Bucureștiului.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, a înregistrat anul trecut venituri de conjunctură, datorate conflictului militar din Ucraina, de 48,8 milioane lei, se arată în raportul anual pe 2022 al societății.
Profitul net al OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței, gaze și carburanți din România, totodată producător de energie electrică, controlat de grupul austriac OMV, a scăzut cu 15% în primul trimestru al anului, față de perioada similară din 2022, de la 1,748 la 1,481 miliarde lei.
După cum a relatat Profit.ro, România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depășind Polonia în topul statelor de unde Kiev-ul importă combustibilul diesel necesar acoperirii consumului curent, celui al armatei și compensării deselor întreruperi ale alimentării cu electricitate cauzate de bombardamentele rusești.
MApN a cerut aprobare din partea Parlamentului la sfârșitul verii trecute pentru a achiziționa 3 sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene, cu capacități de lovire a țintelor, plus pachet de suport logistic inițial și echipamente specifice de instruire și antrenament.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2337 | +0.0027 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5926 | -0.0124 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.1088 | -0.0090 | -0.15 % |
| 1 CHF | 5.6047 | -0.0104 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro