
Vodafone a ajuns la un acord pentru preluarea operațiunilor prin cablu ale companiei americane Liberty Global din Germania și Europa de Est, inclusiv UPC România, într-o tranzacție evaluată la 18,4 miliarde de euro. Grupul britanic se extinde astfel pe segmentul televiziunii prin cablu și își consolidează puternic prezența pe piața europeană de telecomunicații.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, vrea să cumpere, în asociere cu Lundin Mining, compania rivală Nevsun Resources, pentru care cei doi “pețitori” au depus o ofertă nesolicitată de aproximativ 1,5 miliarde de dolari canadieni (973 milioane euro).
Europenii stau zilnic 2-3 ore cu ochii în ecranul TV sau al computerului, în afara orelor de muncă.
Grupul bancar italian UniCredit va primi, de la Fondul European de Investiții (FEI), fonduri suplimentare de 340 de milioane de euro pentru creditarea companiilor inovatoare din România, Ungaria și alte șase state din Europa Centrală și de Est, finanțarea totală disponibilă pentru companiile din regiune ajungând la jumătate de miliard de euro.
Comisia Europeană a autorizat, astăzi, preluarea combinatului siderurgic italian Ilva de către ArcelorMittal, cu condiția ca ArcelorMittal să vândă o parte din activele europene, inclusiv combinatul de la Galați.
Acțiunile grupului franco-olandez Air France-KLM, cel mai mare operator aerian din Franța, s-au depreciat cu până la 14% în prima parte a tranzacțiilor de luni, după ce directorul general Jean-Marc Janaillac și-a anunțat demisia ca urmare a refuzului angajaților de a accepta oferta salarială a conducerii.
Numărul biletelor de cinema vândute în România a crescut anul trecut cu 6,5%, până la 13,9 milioane, în timp ce încasările brute din vânzarea biletelor au urcat la aproape 267 milioane de lei (peste 57 milioane euro), arată date oficiale.
Companiile americane au accelerat angajările în luna aprilie, iar rata șomajului a scăzut la cel mai redus nivel începând cu anul 2000, după șase luni de stagnare.
Berkshire Hathaway, compania de investiții a miliardarului Warren Buffett, și-a majorat puternic participația la Apple în primul trimestru al anului, ajungâng la o deținere din acțiunile producătorului iPhone evaluată la 42,5 miliarde de dolari.
Grupul privat german Schwarz Gruppe, proprietarul lanțurilor de magazine Kaufland și Lidl, țintește vânzări de peste 100 miliarde de euro în acest an, o bornă importantă în istoria afacerii de familie pornită în urmă cu 88 de ani.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro