
Principalele burse europene au crescut miercuri, pentru a doua zi consecutiv, alimentate de optimismul investitorilor după comentariile președintelui băncii centrale din SUA, care a reiterat că instituția bancară va adopta o poziție prudentă în privința majorării dobânzilor.
Compania americană de outsourcing Computer Generated Solutions (CGS) a deschis un nou call-center la Miercurea Ciuc, al șaselea din România, unde vor lucra cu precădere angajați vorbitori de limba maghiară, a anunțat miercuri compania.
Sinarom Mining Group, companie controlată de britanicii de la Vast Resources, a obținut de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) o licență de explorare pentru un teren adițional de 1.323 km² la mina polimetalică de la Mănăila, județul Suceava, suprafața totală a perimetrului ajungând la 1.390 km², potrivit companiei britanice.
Producătorul italian de haine de lux Moncler a finalizat construcția unei unități de producție în județul Bacău, în urma unei investiții de 5 milioane de euro. Moncler a angajat 600 de oameni la noua unitate de producție, cărora li se adaugă cei aproximativ 300 de salariați ai fostei fabrici de îmbrăcăminte Dialma SRL, din comuna băcăuană Sărata, care a fost preluată de italieni în a doua jumătate a anului trecut.
Comisia Federală pentru Comerț din SUA a dat marți în judecată grupul german Volkswagen pentru publicitate înșelătoare, acuzând producătorul auto că a cauzat pagube de "miliarde de dolari" consumatorilor americani, scrie Reuters. Procesul survine la doar două luni după ce Departamentul de Justiție american a inaintat o acțiune similară împotriva grupului, prin care solicită despăgubiri pentru încălcarea legii privind protecția mediului de până la 46 miliarde de dolari.
Campania condusă de premierul David Cameron pentru menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană are un avantaj de opt puncte procentuale în fața susținătorilor unui eventual Brexit, potrivit unui sondaj de opinie realizat de firma de cercetare de piață Ipsos MORI cu aproape trei luni înaintea referendumului din 23 iunie.
După o pauză de patru ani, Netflix a revenit luna aceasta în topul Fortune al celor mai admirate 50 de companii din lume, în condițiile în care tot mai mulți investitori sunt atrași de modelul de afaceri al companiei din Los Gatos, California, dar și de performanța acțiunilor. Și asta în pofida volatilității crescute, cauzată, în principal, de îngrijorările referitoare la divizia internațională a companiei, aflată încă în plin stadiu de dezvoltare.
Acordul privind preluarea producătorului japonez de electronice Sharp Corp de către grupul taiwanez Foxconn (Hon Hai Precision Industry) va fi semnat săptămâna viitoare, după mai multe amânări care au dus la scăderea prețului de achiziție cu circa 100 miliarde yeni (884 milioane dolari), la 389 miliarde yeni (3,4 miliarde dolari), potrivit unor surse apropiate discuțiilor, citate de Reuters.
Microsoft a cerut scuze utilizatorilor pentru comentariile ofensatoare făcute pe Twitter de cel mai recent chatbot dezvoltat de companie, Tay, o aplicație de social media bazată pe inteligența artificială, al cărui rol era de a învăța din interacțiunile cu tinerii internauți și de a-i delecta cu conversații amuzante, dar care a devenit rapid ținta atacurilor malițioase ale unor grupuri de utilizatori. "Tay este în prezent offline", a anunțat compania a doua zi după ce aplicația a postat o serie de tirade rasiste și sexiste pe contul de Twitter.
Reuniunea din iunie a Consiliului European a fost amânată cu patru zile din cauza referendumului din Marea Britanie pe tema ieșirii țării din Uniunea Europeană, programat pentru 23 iunie, dată la care ar fi trebuit să înceapă întâlnirea șefilor de guverne din statele membre, scrie Reuters, care citează surse din UE.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2353 | -0.0037 | -0.07 % |
| 1 USD | 4.5194 | -0.0228 | -0.50 % |
| 1 GBP | 6.0646 | -0.0068 | -0.11 % |
| 1 CHF | 5.6813 | +0.0019 | +0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro