
Grupul britanic de telecomunicații Vodafone a revizuit marți în urcare estimările privind profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere și amortizare (EBITDA) pentru anul fiscal care se va încheia pe 31 martie 2016, în pofida unei scăderi de 1,7% în primul semestru.
Coca-Cola Enterprises și alți trei îmbuteliatori din Europa ai băuturilor produse de compania americană Coca-Cola au obținut luni aprobarea Comisiei Europene (CE) pentru fuzionarea activităților. Operațiunea va duce la crearea celui mai mare îmbuteliator independent al Coca-Cola în funcție de venituri, relatează Reuters.
Cele mai mari 30 de bănci din lume, printre care JP Morgan Chase, HSBC și Deutsche Bank, ar putea fi nevoite să își suplimenteze capitalul cu până la 1.100 miliarde de dolari până la începutul anului 2022 pentru a evita un nou faliment de tip Lehman Brothers, potrivit noilor reglementări în domeniu publicate luni de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB), relatează Bloomberg.
Miniștrii de Finanțe din zona euro nu vor aproba luni eliberarea a 2 miliarde de euro din noul program de asistență financiară destinat Greciei, din cauza neînțelegerilor dintre guvernul de la Atena și creditori privind o serie de reglementări din domeniul bancar pentru reducerea împrumuturilor neperformante, inclusiv executarea silită a debitorilor, potrivit unor oficiali europeni, citați de MarketWatch.
Exporturile Chinei s-au redus cu 6,9% octombrie, consemnând a patra lună de scăderi consecutive, pe fondul diminuării cererii la nivel global, în timp ce importurile au coborât cu aproape 19%, peste estimările analiștilor, semn că a doua mare economie a lumii va trebui să ia măsuri suplimentare pentru a-și atinge ținta de creștere pentru acest an.
Economia mondială avansează într-un ritm mai lent decât cel preconizat de Fondul Monetar Internațional (FMI) și alte instituții financiare, potrivit șefului Maersk Group, operatorului celui mai mare transportator maritim pe segmentul de containere.
Premierul francez Manuel Valls a declarat duminică că guvernul Franței nu dorește o fuziune între Renault și Nissan, răspunzând astfel informațiilor din media privind o serie de presiuni din partea autorităților de la Paris pentru extinderea colaborării dintre cei doi constructori auto dincolo de alianța încheiată în urmă cu 16 ani.
Recentul val de angajări pentru proiectul Titan al Apple, care ar putea da naștere până în 2019 primului vehicul electric produs de compania americană, a generat noi speculații cu privire la caracteristicile viitoarei mașini, care ar putea avea plăcuțe de înmatriculare electronice.
Facebook și-a avertizat acționarii că veniturile grupului ar putea să scadă din cauza tehnologiilor utilizate de consumatori pentru blocarea mesajelor publicitare în mediul online, relatează Bloomberg.
Volkswagen va acoperi eventualele taxe suplimentare de mediu impuse de statele UE pentru o serie de modele afectate de scandalul emisiilor poluante, a declarat constructorul german la câteva zile după ce a admis că a subestimat consumul de combustibil și nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de mașini vândute în Europa.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2391 | +0.0052 | +0.10 % |
| 1 USD | 4.5710 | +0.0126 | +0.28 % |
| 1 GBP | 6.0505 | +0.0127 | +0.21 % |
| 1 CHF | 5.6731 | -0.0073 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro