Autori

Unul dintre numeroasele profiluri toxice de angajați, sau de candidați, dacă e vorba despre o recrutare, de care vă recomand să stați cât mai departe sau să rezistați ispitei sau presiunii de a-l promova: aparentanaliticul. Chiar de la primele cuvinte despre un job sau despre un lucru de făcut, îți spune să e greu, foarte greu, că are mari dubii că se poate face. Cu mult, mult timp înainte de a apuca să-i spui în măcar succint detaliu despre ce este vorba.

Mai încet cu lamentările cu ce ne facem noi după 50, când nu ne mai angajează nimeni. Pentru că da, după 50 începe un declin în carieră pentru aproape toți angajații, și pentru nu puțini e destul de accentuat. Fiindcă nu prea îi mai angajează nimeni pe posturile și la nivelul pe care l-au avut, și angajatorii au motivele lor să facă astfel. Și șansele ca acești oameni să ajungă să facă economie la mâncare nu sunt deloc atât de mici pe cât par.

Cea mai bună zonă de locuit în București pentru cineva din middle class pare să fie între Piața Dorobanților și Piața Floreasca, și îndeosebi între Beller și Floreasca, unde sunt mulți copaci deja bătrâni. Nicio altă zonă din București nu are atâtea major social hubs la distanță de MERS PE JOS.

Acum, marea majoritate a anunțurilor de recrutare trebuie să fie privite ca orice reclamă a unui produs pe o piață foarte concurențială, și concepute și executate ca atare. Or, atunci când te bați cu mulți alții pentru niște clienți din ce în ce mai puțini și mai pretențioși, să prezinți în reclamă avantajele pe care vrei să le obții tu ca vânzător, și nu pe cele pe care le va avea clientul dacă-ți cumpără produsul, pare o abordare riscant de originală.

Mă uit la multe blocuri în care sigur nu ai vrea să fii când va veni cel mare. În București ai 20 de secunde ca să ieși. Ceea ce înseamnă că poți coborî de la etajul întâi, sau chiar de la doi dacă ai ceva viteză.

Principalele stiluri arhitecturale ale imobilelor de locuințelor colective (blocuri rezidențiale), din 1918 și până în prezent.

Aproape toți cei care spun că serviciile sunt proaste în România – și absolut justificat – aduc ca argument că o schimbare de atitudine (un surâs, mai multă atenție, grijă etc.) nu costă nimic. Nu e ca la investiții, în care e nevoie de bani, de capital, de timp.

Fiindcă oamenii nu mai au timp ca să-și facă singuri sintezele (ca să fiu gentil și să nu scriu că și-au cam pierdut această facultate intelectuală), și cer imperativ ca acestea să le fie livrate gata de utilizare, iată una mai jos, comprimată din miile de articole și texte scrise pe această temă.

Cuvinte ca premium sau chiar lux, pe de o parte, fie el pentru middle class sau pentru alții, și înălțime și densitate mari, pe de alta, erau aproape imposibil de imaginat ca putând să fie puse împreună într-un context imobiliar rezidențial cu doar douăzeci de ani în urmă. Totuși, niște investitori și dezvoltatori mai vizionari în ceea ce privește profilul consumatorului român de real estate au pariat pe acest concept.

În București sunt câteva zone compacte acoperite preponderent cu vile elegante construite la începutul secolului trecut și în perioada interbelică. Cea mai mare și cea mai cunoscută (și pentru că e cea mai scumpă, printre altele, e cea dintre Piața Victoriei și Lacul Bordei. Apoi cartierul Cotroceni, desigur.