
Banca Comercială Română, Banca Transilvania și BRD Societe Generale contestă deciziile autorităților fiscale prin care sunt silite să plătească impozite mai mari, potrivit datelor publicate în rapoartele instituțiilor de credit.
Banca Națională a României vrea să angajeze români care lucrează în străinătate în “posture de înaltă competență” în arii precum politică monetară, prognoză economică sau reglementare.
Consiliul General al Municipiului București are pe ordinea de zi a ședinței din 28 septembrie aprobarea planului urbanistic zonal pentru construcția unui imobil multifuncțional în Strada Șelari 4/Strada Smârdan 27 în Centrul Vechi al Capitalei. Imobilul ar urma să acopere terenul de 2.000 de mp pe care în acest moment funcționează o terasă, spațiul fiind deținut de firma Ro Naturstein, care potrivit presei, deține 50 de imobile în București.
Curtea de Justiție de la Luxemburg a luat o hotărâre ce (re)aprinde speranțele debitorilor în franci elvețieni, care s-au trezit cu rate duble la credite după declanșarea crizei, ca urmare a aprecierii francului. Curtea dă dreptul instanțelor naționale să se pronunțe pe clauzele de rambursare a creditului în valuta contractuală, însă cea mai importantă sarcină revine judecătorilor din țară, care vor trebui să evalueze dacă principii precum nominalismul monetar sunt incidente și dacă băncile au avut capacitatea să evalueze că moneda elvețiană își va dubla valoarea în raport cu leul.
Banca Comercială Română a scos trei broșuri sub semnătura lui Ioan T. Morar, Simona Tache și Vlad Petreanu ,care explică clienților într-un limbaj simplu termenii întâlniți în contractele bancare. Materialele au rolul de a informa clienții și nu produc efecte legale, însă oficialii băncii spun că se gândesc să treacă o parte din această experiență și în contractele adevărate.
Ministerul Finanțelor a finalizat procedura pentru sistemul TVA defalcat, care va fi publicată azi, a anunțat Daniel Florin Anghel, vicepreședinte al ANAF, responsabil de zona de colectare. Oficialul Fiscului susține că instituția s-a pregătit foarte bine pentru implementarea noului sistem și că nu va întâmpina probleme. Totodată, pentru cererile adresate de firmele care vor să recupereze bani din contul de TVA, ANAF va emite deciziile în termenul de 3 zile, promite oficialul.
România ar putea fi subiectul unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene, în condițiile în care Guvernul nu a consultat autoritățile europene cu privire la implementarea split TVA, spune Daniel Anghel, PwC.
Banca Comercială Română (BCR) va deschide automat clienților companii conturi pentru plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată, obligatorie de la 1 ianuarie 2018.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă cererea unei instanțe de a stabili dacă debitorii executați silit pot să dea sau nu în plată. Înalta Curte fusese sesizată de Tribunalul Călărași înainte ca Curtea Constituțională să pronunțe o decizie pe latura constituțională a articolelor care tratează problema celor executați silit în legea privind darea în plată.
UniCredit Bank va oferi clienților conturi pentru plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată începând cu 1 octombrie, fiind scutiți de comisioane de administrare și de o parte din costurile de tranzacționare pentru o perioadă de trei luni.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2567 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.5542 | +0.0226 | +0.50 % |
| 1 GBP | 6.1421 | +0.0205 | +0.33 % |
| 1 CHF | 5.5739 | +0.0111 | +0.20 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro