
Președintele Iohannis a solicitat anul acesta Parlamentului reexaminarea proiectului de lege prin care execuția fără autorizație a lucrărilor de construcții nu mai este sancționată cu închisoarea. În comisiile de specialitate ale Senatului, la reexaminare, opoziția a reușit să întocmească raport de respingere a legii, dar, în plen, majoritatea PSD, deși a reușit să respingă la vot raportul, nu a reușit să aibă și suficiente voturi pentru adoptarea acestei legi organice. Văzând că nu mai dispun de majoritatea necesară unor legi organice, senatorii au părăsit luni lucrările Senatului, care astfel nu au putut continua.
Prevederea din Codul Fiscal prin care utilizarea bunurilor de către o persoană impozabilă într-un domeniu de activitate neimpozabil, atunci când TVA a fost dedusă total sau parțial la achiziția lor, este asimilată unei livrări efectuate cu plată a fost eliminată, conform unui proiect de lege promulgat luni de șeful statului. De asemenea, regimul TVA nu va mai fi aplicat pentru livrarea de bunuri imobile către stat în scopul stingerii unei datorii bugetare, iar șeful Fiscului nu va mai fi cel care va stabili prin ordin propriu criteriile de evaluare a riscului fiscal.
Începând din iulie 2017, firmele și persoanele fizice nu mai sunt obligate să aplice ștampila pe niciun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul. Luni, președintele Iogannis a promulgat un proiect de lege care stabilește ca nici instituțiile statului să nu mai aplice ștampila pe acte de stare civilă, contracte sau alte documente oficiale a fost adoptat miercuri. Ștampila va mai fi obligatorie pentru stat doar dacă este prevăzută în mod special în vreo lege.
Testarea psihologică a unui angajat nu se va mai rezuma doar la declararea de a fi apt sau inapt pentru angajare, urmând ca angajatul să fie supus periodic unui control psiholgic, cu implicarea unui psiholog de profesie, prevede un proiect de lege care a primit raport favorabil din partea comisiei de specialitate și va fi votat în plenul Senatului. Măsura este de așteptat să crească, prin urmare, costul angajatorilor cu resursele umane, dar inițiatorii arată că monitorizarea psihologică a angajaților, din perspectiva prevenirii stresului profesional, este în beneficiul firmelor.
După ce, în ianuarie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit, în Comisia pentru pescuit a PE, despre cormorani, având un discurs incoerent și nereușind să răspundă întrebărilor puse de europarlamentari, acum PSD propune ca vânătoarea de cormorani să nu mai fie interzisă. Un proiect legislativ al PSD va permite, dacă va fi aprobat de Parlament, vânătoarea cormoranului mare, cu argumentul că numărul mare de exemplare din această specie afectează producția națională de pește.
Un ”Autoportret în 1945” al pictorului Adrian Ghenie, cel mai bine cotat artist român contemporan, a fost vândut vineri seară, la casa de licitații Christie’s din Londra, pentru 1,45 milioane de lire sterline, echivalentul a peste 1,6 milioane de euro. Tabloul lui Ghenie, selectat în licitația de artă postbelică și contemporană, a fost urmat de o lucrare a lui Basquiat, vândută pentru 8,6 milioane de lire sterline.
Pentru a rezolva situația de la ministerele Energiei, Mediului și Relației cu Parlamentul, unde foștii miniștri ALDE nu și-au delegat atribuțiile după ieșirea de la guvernare, Executivul a decis, luna trecută, prin ordonanță de urgență, ca secretarul general al unui minister să fie ordonator principal de credite în situația vacanței funcției de ministru sau în cazul imposibilității absolute a ministrului de a-și exercita atribuțiile. Ajunsă în dezbaterea Senatului, ordonanța a fost modificată în comisii astfel încât secretarul general să fie și reprezentant legal în lipsa unui titular la minister.
Administratorii piețelor vor avea obligația să pună la dispoziția producătorilor agricoli eticheta de produs, care trebuie afișătă la locul de vânzare. Tot în sarcina administratorilor de piețe cade și verificarea afișării documentelor de producători, potrivit unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis.
Pacienții vor putea beneficia la cerere, din partea casei de asigurări de sănătate la care sunt luați în evidență, de o listă cu serviciile medicale de care au beneficiat în anul precedent și au fost decontate din bugetul de asigurări sociale de sănătate, cu precizarea contravalorii acestora și a furnizorilor care le-au efectuat.
Costurile cu construcția stadioanelor propuse pentru a deservi organizarea anul viitor a unor meciuri de la Campionatul European de Fotbal au crescut semnificativ față de anul trecut, Guvernul aprobând miercuri majorarea și cu peste 50% a fondurilor alocate în acest scop. Majorarea e impusă de achițizia unor noi echipamente, de alte soluții tehnice sau lucrări care nu au fost luate în calcul inițial, dar și de majorarea salariului minim în construcții. În cazul unor stadioane va fi majorată și capacitatea tribunelor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0854 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.3982 | -0.0055 | -0.12 % |
| 1 GBP | 5.7881 | +0.0158 | +0.27 % |
| 1 CHF | 5.4561 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro