
Operatorii economici de stat cu ”specific feroviar”, precum CFR Călători sau CFR Marfă, dar și alte companii subsidiare, vor putea majora cheltuielile de natură salarială față de nivelul programat în ultimul buget de venituri și cheltuieli, fără a mai respecta condiția reducerii pierderilor și/sau a plăților restante realizate în anul precedent, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Proprietarii de hoteluri și pensiuni din stațiuni nu vor fi obligați ca în termen de aproximativ un an și jumătate, dar nu mai mult de 2 ani, să asigure, pe cheltuială proprie, reabilitarea ambiental-arhitecturală a acestor imobile și a împrejurimilor stradale, așa cum prevedea un proiect de lege adoptat deja de Senat și care avusese inițial un prim raport favorabil adoptării. Acum, comisia de specialitate a deputaților i-a întocmit un nou raport, de data aceasta de respingere.
Proiectul Legii turismului, a cărui redactare a început în 2015 și care a fost pus în tarnsparență în 2017, iar apoi a fost aprobat de Guvern în 2019, urmează a fi respins definitiv în perioada următoare de către Parlament, potrivit raportului întocmit de către comisiile de specialitate ale deputaților. Proiectul, care a iscat proteste vehemente ale patronatelor, include prevederi precum posibilitatea inspectorilor în turism de a verifica firmele fără a se identifica în prealabil, pretizând că sunt turiști, precum și obligația proprietarilor de a se înregistra în prealabil la Ministerul Turismului pentru a închiria imobile pe site-uri specializate precum Airbnb, iar în Parlament a fost propusă și taxarea turiștilor cu cel puțin 1% din costul serviciului de cazare.
Negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate devine obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 10 salariați, față de mai puțin de 21, cât prevedea până acum Codul muncii. De asemenea, confederațiile vor avea dreptul de a participa la negocierea sectorială, în baza mandatului primit din partea federației membre, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de către Guvern. Modificările sunt însă reclamate de unele patronate, președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, arătând că transferul dreptului de negociere de la nivelul angajaților unei companii către sindicatele de la nivel de sector sau național va avea consecințe negative.
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări urmează să dezvolte o platformă online care va oferi cetățenilor posibilitatea încheierii/încărcării de acte de înstrăinare-dobândire a vehiculelor, a transmiterii informațiilor și documentelor necesare înregistrării/radierii în/din evidențele organelor fiscale locale, precum și a solicitării înmatriculării/radierii din circulație a acestor vehicule, fără a mai fi necesară deplasarea la sediile instituțiilor implicate.
Președintele Iohannis a promulgat proiectul legislativ, prezentat la inițiere de Profit.ro și adoptat ulterior de Parlament, prin care la vânzarea unui autoturism cu cel mult 8 locuri pe scaune, înmatriculat, înregistrat sau introdus pe piață în România, vânzătorul va remite cumpărătorului un certificat ”RAR Auto-Pass” valabil pentru 60 de zile. Noua lege mai prevede și că producătorii de autovehicule vor trebui să informeze Registrul Auto Român cu privire la campaniile de rechemare a vehiculelor cu probleme.
Obiectivele de investiții din extravilan specifice acvaculturii și amenajărilor piscicole, inclusiv amenajările ”prin extragere de agregate minerale”, vor primi autorizații de construire fără elaborarea, avizarea și aprobarea, în prealabil, a unei documentații de amenajare a teritoriului și/sau a unei documentații de urbanism, potrivit unui proiect legislativ inițiat de PSD și adopat prin vot de către senatori.
Participarea și votul online, de la distanță, vor fi permise în cazul tuturor formelor de organizare a societăților - în comandită simplă, în comandită pe acțiuni, în nume colectiv, respectiv a societăților cu răspundere limitată și a societăților pe acțiuni -, conform unui proiect legislativ al actualei puteri care unifică reglementările legale privind posibilitatea folosirii sistemelor electronice de vot în adunările generale ale societăților (AGA).
Polițiștii locali vor avea dreptul să constate contravenții și să aplice sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere și în cazul conducătorilor de trotinete electrice, potrivit unui proiect legislativ al actualei puteri.
Parlamentul a adoptat, prin votul final al deputaților și al majorității de guvernământ, un proiect legislativ care permite vânarea cormoranilor nu doar în perioada septembrie-ianuarie, ci pe tot parcursul anului. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, care se remarcase ca principalul promotor al vânării acestor păsări în guvernele din mandatul de președinte PSD al lui Liviu Dragnea, și-a exprimat anul trecut, la scurt timp după revenirea la Ministerul Agriculturii, dorința ca perioada de vânare a cormoranului să fie extinsă pe întregul an.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0908 | +0.0027 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.3146 | -0.0218 | -0.50 % |
| 1 GBP | 5.8301 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 CHF | 5.4784 | +0.0129 | +0.24 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro