
Serviciul de fotografie stock Dreamstime anunță lansarea PhotoEye, o tehnologie pe care companiile o pot implementa pentru a automatiza sarcinile de filtrare și organizare a imaginilor cu ajutorul algoritmilor de inteligență artificială.
În mediul de afaceri de azi, utilizatorii de tehnologie, fie că sunt antreprenori, freelanceri sau angajați în corporații, se bucură de un cadru de lucru dinamic, care le permite să lucreze în spații non-formale precum birouri mobile, săli de conferință, aeroporturi, restaurante sau mijloace de transport.
A fost numit “fratele mai mic” al celui mai faimos vin al Italiei, Sassicaia – primul “Super Toscan”, vinul ce a schimbat percepții și a marcat începutul “revolutiei” industriei viticole din Peninsulă, însă, cu timpul, Guidalberto a demonstrat că este el însuși o creație extrem de valoroasă, un vin “eveniment”.
Podgoria din zona de sud a Văii Dry Creek oferă struguri de cea mai înaltă calitate (în special soiul american Zinfandel), transformați, apoi, în vinuri spectaculoase, renumite peste tot în lume
Previziunile pentru comerțul online – la nivel global, european și pe plan local – indică menținerea trendului ascedent. În special pentru România, unde decalajul dintre rata de penetrare a internetului (74%) și procentul cumpărătorilor online (cca 27%) este foarte mare, piața de e-commerce are cel mai mare potențial de dezvoltare – creșterea situându-se la 30%, conform European E-commerce Report 2019.
2019 a fost de bun augur pentru Timișoara și pentru vestul țării din punct de vedere al proiectelor de real-estate. La sfârșitul lunii august a fost inaugurat, nu departe de centrul orașului, ansamblul Iulius Town Timișoara, cel mai mare proiect de regenerare urbană din acest an.
La 20 de ani de Catena, Moș Crăciun are tolba plină și aduce 20 de mașini Dacia, pentru a-i răsplăti pe cei care trec pragul Farmaciei inimii. Tragerea la sorți a marelui eveniment, din cadrul campaniei „20 de Dacii, la 20 de ani de Catena”, va avea loc în data de 24 decembrie 2019, de la ora 12:15, în direct la România TV. Așadar, vă invităm să urmăriți extragerea și să aflați dacă sunteți unul dintre marii câștigării ai unui autoturism Dacia. Este pentru al treilea an consecutiv când Moș Crăciun vine la Catena cu premii extraordinare, constând în autoturisme Dacia, nou-nouțe.
De când eram mici, unul dintre gusturile întipărite în memorie este cel al vinului de împărtășanie, cu un parfum aparte.
Negroamaro este un vin roșu cu tradiție în sudul Italiei, un vin care va surprinde plăcut prin aromele, dar și caracteristicile specifice terroir-ului din regiunea Puglia
De ziua sa, CEC Bank a decis să fie ea cea care oferă cadouri. Toți copiii născuți pe 24 noiembrie 2019 vor fi premiați cu 155 de euro brut, bani pe care părintele îi poate obține, mergând cu certificatul de naștere și cu actul său de identitate în orice sediu CEC Bank până la finele anului. Banii vor fi virați în lei, la cursul BNR din ziua efectuării plății în contul de card Visa pe care părintele îl deschide sau îl are deja la CEC Bank. Campania continuă o tradiție născută acum peste opt decenii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2386 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.5706 | -0.0004 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.0478 | -0.0027 | -0.04 % |
| 1 CHF | 5.6624 | -0.0107 | -0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro