
200 de antreprenori și lideri de business s-au reunit pentru al treilea an consecutiv, pe data de 23 octombrie 2019, pentru a pregăti viitorul României, prin acțiune directă în regiunea Transilvaniei. Conferința Romanian Business Leaders a fost cadrul prin care au explorat tema Coopetition – Cooperare și competiție. Importanța subiectului constă în nevoia de a vedea cooperarea și competiția în business ca procese simultane menite să creeze valoare în societate prin folosirea în comun a resurselor.
Pe tot parcursul anului, SensoDays îți aduce mii de produse Home & Deco de la cele mai apreciate branduri premium de peste tot din lume. Acum, de Black Friday te poți bucura de aceste produse de 5* la preț de 3*.
Din 18 și până în 24 noiembrie 2019 se desfășoară cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Muzică Veche București. Pornind de la ideea că esențele tari se țin în sticluțe mici, anul acesta vă propunem o variantă concentrată, dar de forță, a Festivalului.
România a devenit, începând cu luna iulie, importator net de energie electrică, ceea ce a declanșat o îngrijorare cu privire la insuficiența capacităților de producție din România. Însă importurile nu sunt neapărat o problemă, ci structura lor. România importă energie electrică ziua, la prețuri ridicate, și exportă noaptea, la prețuri scăzute. Această problemă poate fi însă rezolvată mult mai simplu, prin digitalizarea rețelelor, în special prin instalarea de contoare inteligente, care pot corecta dezechilibrul de consum pe perioade de zi, respectiv noapte.
Clever, aplicația de mobilitate urbană care reunește acum atât serviciile de transport cu șoferi de taxi autorizați, cât și serviciile de transport alternativ a anunțat că urmează să facă trecerea către o nouă aplicație și un nou brand, de această dată internațional. FREE NOW face parte din familia de branduri rezultată din fuziunea serviciilor de mobilitate urbană ale BMW și Daimler, din februarie anul acesta.
Aștepți în fiecare an perioada de Black Friday pentru a te răsfăța cu tot felul de produse aflate acum la ofertă specială? Include și anul acesta SensoDays pe lista ta și asta pentru că site-ul de Home & Deco îți propune de Black Friday peste 100 de branduri internaționale ale căror produse premium sunt la super prețuri, în perioada 15-17 noiembrie 2019.
Ceremonia festivă din cadrul Galei International Property Awards 2019, care a avut loc joi, 24 octombrie, la Royal Lancaster Hotel din Londra, dedicată excelenței în arhitectură, design și dezvoltare imobiliară, a confirmat titlul de lider național și competitor de talie europeană pentru compania românească Delta Studio, cu cinci proiecte premiate, trei distincții de 5 stele și două calificări pentru nivelul european.
Competiția Votat Produsul Anului® se află la a 11-a ediție în România și premiază inovația în diverse sectoare precum: bunuri de larg consum, sectorul bancar, asigurări, pharma, electrocasnice, bricolaj. Desemnarea câștigătorilor se face pe baza celui mai mare studiu de piață realizat pe consumatorii români (eșantion de minim 4000 persoane).
Neajunsurile din sistemul de educație românesc îi determină pe tot mai mulți profesioniști să ridice privirea către problemele școlarilor și să-și dedice timpul în sprijinul acestora.
Astăzi, Philip Morris Trading, lider mondial în materie de inovație a produselor fără fum, lansează IQOS 3 DUO în România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2636 | +0.0069 | +0.13 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0082 | +0.18 % |
| 1 GBP | 6.1494 | +0.0073 | +0.12 % |
| 1 CHF | 5.5779 | +0.0040 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro