Autori

Adi Mosoianu

Adi Mosoianu

Contact

Adi Mosoianu are 6419 articole

DOCUMENT Fabrica INOX SA Măgurele, cu un fost ministru cel mai mare acționar și șef CA, vrea să producă consumabile militare cu un investitor strategic, pentru refacerea stocurilor NATO după ajutorul dat Ucrainei

Cei mai mari acționari ai INOX SA, listată la Bursa de Valori București (BVB), sunt Ion Bazac, fost ministru PSD al Sănătății (25,46%), care este și președinte al Consiliului de Administrație (CA) al companiei, Șerban Buduleci (13,92%) și entitatea juridică cipriotă Ginerva Enterprises Ltd (11,73%).

DOCUMENT Fabrica INOX SA Măgurele, cu un fost ministru cel mai mare acționar și șef CA, vrea să producă consumabile militare cu un investitor strategic, pentru refacerea stocurilor NATO după ajutorul dat Ucrainei
Gigantul petrolier american ExxonMobil a respins solicitarea mai multor acționari privind un raport care să evalueze riscurile la adresa business-urilor sale din eventuala impunere a unor restricții mult mai radicale asupra emisiilor

În context, România, unde ExxonMobil a fost concesionar și operator al celui mai mare zăcământ de gaze naturale din Marea Neagră, Neptun Deep, se numără printre cele mai vulnerabile țări din regiunea Europei Centrale și de Est la riscurile legate de tranziția către o economie verde, în condițiile în care este de așteptat ca investițiile în decarbonizare să pună presiune suplimentară pe finanțele publice, potrivit Fitch.

Gigantul petrolier american ExxonMobil a respins solicitarea mai multor acționari privind un raport care să evalueze riscurile la adresa business-urilor sale din eventuala impunere a unor restricții mult mai radicale asupra emisiilor
SURPRIZĂ Fostul lider al furnizorilor concurențiali de energie rămâne, deocamdată, în insolvență

Getica 95 Com, fostul cel mai mare furnizor de energie electrică de pe piața concurențială românească, controlat și condus de omul de afaceri buzoian Viorel Tudose, rămâne deocamdată în insolvență, după ce instanța de judecată a admis un apel împotriva sentinței din decembrie anul trecut prin care a fost aprobată închiderea procedurii de reorganizare a companiei, dispunându-se rejudecarea.

SURPRIZĂ Fostul lider al furnizorilor concurențiali de energie rămâne, deocamdată, în insolvență
Operatorul de apă și canalizare al Capitalei devine producător și prosumator de energie regenerabilă

Operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, Apa Nova, companie controlată de gigantul francez al utilităților Veolia, are în derulare un număr de 4 proiecte de construire de unități de producție de energie fotovoltaică, cu putere instalată însumată de peste 3,2 MW și costuri totale estimate ce depășesc 3 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.

Operatorul de apă și canalizare al Capitalei devine producător și prosumator de energie regenerabilă
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2637 +0.00010.00 %
1 USD4.5611 -0.0013-0.03 %
1 GBP6.1438 -0.0056-0.09 %
1 CHF5.5683 -0.0096-0.17 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read