
Compania americană Monsanto, cel mai mare producător de semințe la nivel mondial, va respinge oferta de preluare înaintată de grupul german Bayer, considerând că prețul propus este prea mic, au precizat marți pentru Bloomberg surse familiare cu situația. Americanii vor o ofertă îmbunătățită și cer mai mult timp pentru negocieri.
Acțiunile Twitter au coborât marți cu aproape 4% la debutul tranzacțiilor pe bursa de la New York și ar putea închide la cel mai redus nivel de la listarea companiei, după ce mai mulți analiști au revizuit în scădere prețul-țintă pentru rețeaua de socializare, scrie MarketWatch.
Principalele burse europene au închis în scădere prima sesiune din această săptămână, influențate negativ de evoluția companiilor din industriile chimică și petrolieră, precum și de datele sub așteptări referitoare la activitatea economică din zona euro. Acțiunile Bayer s-au depreciat cu 5,6%, în contextul în care investitorii consideră că grupul german a oferit un preț prea mare pentru rivalul american Monsanto.
Anul trecut au fost descoperite cele mai puține zăcăminte de petrol din ultimii peste 60 de ani, în condițiile în care declinul accentuat al prețurilor petrolului pe piețele internaționale a determinat companiile să reducă investițiile în activitățile de explorare, scriu Reuters și Bloomberg.
Fondurile private de investiții Advent International, KKR & Co. și BC Partners Holdings sunt interesate de preluarea portofoliului SABMiller din România, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia, potrivit unor surse familiare cu situația. Activele din regiune ale producătorului de bere ar putea fi evaluate la circa 5 miliarde de dolari.
Anunțat în urmă cu un an, proiectul Jacquard în domeniul vestimentației “inteligente”, dezvoltat de Google în parteneriat cu celebrul producător de blugi Levi Strauss, se va concretiza în acest an sub forma unei jachete capabile să interacționeze cu telefonul mobil. Versiunea beta, pentru dezvoltatori, va fi lansată în această toamnă, în timp ce produsul final va putea fi achiziționat începând cu primul trimestru din 2017.
Banca Mondială a lansat sâmbătă un fond de asigurare cu o valoare de 500 milioane dolari pentru combaterea epidemiilor majore în țările sărace, dând naștere primei piețe a asigurărilor împotriva riscurilor pandemice, potrivit unui comunicat al instituției internaționale.
Acțiunile europene au recuperat pierderile înregistrate în prima parte a tranzacțiilor de vineri și au închis în creștere ușoară, în condițiile în care datele peste estimări privind sectorul de retail din SUA au alimentat optimismul investitorilor referitor la evoluția celei mai mari economii a lumii.
Piața mondială a petrolului este în continuare suprasaturată, iar producția se menține la un nivel ridicat, potrivit unui raport al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) publicat vineri. Principalul "vinovat" este chiar OPEC, care continuă să își majoreze producția lunară, compensând astfel scăderile raportate de producătorii din afara organizației în contextul ieftinirii prețurilor.
Cu șase săptămâni înaintea referendumului din 23 iunie, susținătorii ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană speră să câștige noi adepți cu ajutorul unui film documentar, intitulat sugestiv "Brexit: The Movie".
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2353 | -0.0037 | -0.07 % |
| 1 USD | 4.5194 | -0.0228 | -0.50 % |
| 1 GBP | 6.0646 | -0.0068 | -0.11 % |
| 1 CHF | 5.6813 | +0.0019 | +0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro