
Produsul intern brut al Italiei va urca cu 1,2% în 2016 și cu 1,4% anul viitor, potrivit guvernului de la Roma, care a revizuit în scădere prognozele de creștere economică, de la un avans de 1,6% anticipat anterior pentru ambii ani, relatează Reuters. Economia Italiei a avansat cu 0,8% în 2015, marcând prima creștere anuală începând cu 2012.
Producătorul austriac de elemente prefabricate din beton SW Umwelttechnik a început construcția celei de a treia fabrici în România, în localitatea Cristești din județul Iași, valoarea investiției fiind estimată la 1,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei.
Airbus și grupul german Siemens vor lucra împreună la dezvoltarea unei tehnologii electrice pentru industria aeronautică, au anunțat joi cele două companii, care estimează că primul avion de pasageri cu propulsie hibridă ar putea fi lansat până în anul 2030, scrie MarketWatch.
Comerțul mondial va continua să crească într-un ritm mult inferior celui înregistrat în perioada 1990-2011, potrivit Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care a revizuit joi în scădere estimarea privind avansul schimburilor comerciale din acest an și a avertizat asupra riscurilor pe care le-ar putea genera încetinirea peste așteptări a economiei chineze și volatilitatea sporită din piețele financiare.
Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG) a subscris anul trecut în România prime de 428,6 milioane de euro, în urcare cu 26,2% față de 2014, însă profitul înainte de taxe a scăzut cu peste 7%, la 5,6 milioane de euro, în condițiile în care fondul comercial al grupului pe piața românească s-a depreciat cu circa 50 milioane de euro.
Guvernul panamez va înființa o comisie independentă pentru a analiza practicile financiare din țară, a anunțat președintele Juan Carlos Varela, la câteva zile după ce proiectul de investigație jurnalistică Panama Papers a relevat potențiale cazuri de evaziune fiscală comise prin intermediul companiilor înființate de cabinetul local de avocatură Mossack Fonseca.
Acțiunile companiilor farmaceutice europene cresc puternic miercuri, după ce Pfizer a abandonat fuziunea de 160 miliarde de dolari cu Allergan, producătorul Botox, din cauza unor schimbări legislative în SUA.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Marea Britanie au scăzut, în primul trimestru, cu 1%, de la aproape 7.530 de mașini în intervalul similar al anului trecut la 7.453 de mașini, pe o piață în creștere cu 5,1%, până la nivelul record de 771.780 de unități, arată datele publicate de asociația britanică a producătorilor și dealerilor auto (SMMT).
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au revenit pe creștere în martie, după două luni de scăderi consecutive, însă volumele vândute în primul trimestru s-au redus cu 2,7% raportat perioada similară a anului trecut, la 10.388 unități, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Principalele burse europene înregistrau scăderi de peste 1% după prima jumătate a ședinței de marți, după ce datele sub așteptări privind comenzile industriale din Germania și comentariile Fondului Monetar Internațional (FMI) asupra perspectivelor economiei globale au generat un sentiment negativ în piețe.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2396 | -0.0158 | -0.30 % |
| 1 USD | 4.5329 | -0.0255 | -0.56 % |
| 1 GBP | 6.1178 | -0.0099 | -0.16 % |
| 1 CHF | 5.6092 | -0.0152 | -0.27 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro