
Constructorul german Volkswagen AG a anunțat că, potrivit datelor preliminare, media de emisii pentru flota de autoturisme noi vândute în Europa a fost cu circa 6 milioane de grame sub ținta legală, pentru marca VW, însă pe întreg grupul, care a format un „pool” cu alte mărci din China, ținta a fost ratată.
Constructorul de automobile sport de lux Porsche a lansat pe piață a patra versiune a modelului electric Taycan, una care este cu puțin mai accesibilă celor care doresc un automobil electric care să păstreze trăsăturile unei mașini sport.
Stellantis a anunțat prima echipă de directori care vor conduce mărcile adunate într-o singură companie. Potrivit reorganizării realizate de Carlos Tavares, conducerea companiei se va realiza prin intermediul a nouă comitete specializate: Strategie, Business review, Global Program, Industrial, Comitetul de alocări, Comitetul de regiuni, Comitetul de mărci, Styling Review, Brand Review. Conducerea se va face cu funcții încrucișate, astfel că fiecare director de marcă va avea și un rol într-un comitet.
Mercedes sparge gheața și în segmentul compact cu un automobil electric, odată cu lansarea noului EQA, versiunea electrică a SUV-ului GLA.
Audi, marcă premium a grupului german Volkswagen AG, va produce mașini electrice în China, printr-o societate mixtă înființată cu FAW, al treilea și cel mai vechi grup auto chinez, după cum anunță compania.
Carlos Tavares, CEO-ul celei mai noi companii din industria auto globală, a susținut prima conferință de presă în această poziție, anunțând și primele sale intenții. Cea mai des repetată idee a fost cea referitoare la locurile de muncă: Stellantis va fi un scut de protecție pentru angajați, pentru activități și pentru fabricile existente.
Ford România a demarat campania de rechemare pentru automobilul hibrid Kuga, un model care poate fi încărcat la priză și care s-a confruntat cu probleme încă de la lansarea sa, din cauza potențialului declanșării unui incendiu cauzat de această bateriei. Acum, clienții care au apucat să cumpere acest model vor beneficia de înlocuirea bateriei.
Numele Dacia Bigster a stârnit numeroase reacții ale românilor pe rețelele de socializare, în special la postările mărcii pe tema noului concept-car și viitorului model de serie. Șeful Dacia, Denis Le Vot a asigurat însă publicul că numele viitorului SUV ar putea fi diferit.
Honda pregătește lansarea pe piață a celui mai nou model al său, HR-V e:HEV, o nouă generație a micului SUV care va fi echipată cu motoare pe benzină și electric. Compania japoneză anunță cu această ocazie că acesta va fi standardul pentru toate modele sale, în Europa.
Fuziunea dintre PSA Group și Fiat Chrysler a intrat în vigoare sâmbătă, 16 ianuarie, iar acțiunile companiei au început să fie tranzacționate luni, 18 ianuarie, pe bursa din Paris, unde istoricul prețurilor a fost ajustat corespunzător.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro