
Compania cunoscută pentru aplicația Snapchat a prezentat cea de a patra generație a ochelarilor Spectacles și prima care include funcții de realitate augmentată.
Gigantul american, Microsoft, a anunțat că va elimina vechiul și mereu nesigurul browser din cadrul sistemului său de operare, la jumătatea anului viitor.
Samsung va colabora cu Google la dezvoltarea sistemului de operare pentru smartwatch-uri, Wear OS, și îl va folosi în locul propriului Tizen OS.
În prima zi a conferinței Google I/O, compania americană a prezentat primele informații despre viitoarea versiune a sistemului său de operare pentru smartphone-uri.
Serviciul de comunicare video al Microsoft, Teams, care până acum viza doar zona de business, are o versiune gratuită, pentru utilizatorii finali.
Apple Music va suporta lossless audio și Dolby Atmos începând cu luna iunie, iar noua facilitate va fi oferită fără perceperea unui cost suplimentar. În aceeași zi, Amazon a anunțat că renunță să mai ceară bani pentru funcția similară pe care o oferă.
Undeva între 7 și 10 miliarde de dolari este dispusă compania lui Jeff Bezos să ofere pentru MGM și toate producțiile companiei.
Aplicația Amazon include, în India, un serviciu gratuit de video streaming, care oferă conținut similar celui de pe YouTube, dar promite și noutăți exclusive.
Mult mediatizată platformă de socializare audio, Clubhouse, a început procesul de extindere a disponibilității, cu planuri pentru disponibilitate globală până la sfârșitul săptămânii.
Ascensiunea Signal și a Telegram, pe fondul noilor condiții de utilizare impuse de WhatsApp, era cunoscută, însă, acum, apar și cifrele care arată adevărata amploare a creșterii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro