
Într-un efort de limitare a răspândirii informațiilor false, WhatsApp a decis să limiteze numărul de grupuri la care un mesaj poate fi redirecționat.
Terrafugia Transition ar putea fi prima mașină zburătoare cu disponibilitate comercială, după ce producătorul a anunțat că aceasta va intra la vânzare de anul viitor.
Instagram lansează o nouă facilitate prin care sunt indicați în timp real prietenii care folosesc aplicația.
O primă imagine de presă cu viitorul Galaxy Note 9 a fost postată pe Twitter și arată un smartphone aproape neschimbat față de versiunea anterioară.
Netflix a anunțat că a început implementarea unei noi versiuni a interfeței grafice pentru aplicația sa dedicată televizoarelor.
Facebook a anunțat că a stabilit un proces investigativ pe baza căruia vor fi șterse de pe rețeaua sa socială postările care pot genera violențe.
În a doua parte a lunii iulie, Netflix România adaugă o serie întreagă de producții, unele noi, alte cunoscute și apreciate.
Instagram va avea o nouă formă de securizare a conturilor care, în locul numărului de telefon, folosește o aplicație de autentificare.
Producătorul global de soluții de securitate cibernetică Bitdefender a lansat suita de soluții de securitate informatică pentru familii Bitdefender 2019.
În ciuda diferenței mari în ceea ce privește numărul de utilizatori, platforma Apple reușește în continuare să aducă dezvoltatorilor venituri semnificativ mai mari decât cea deținută de Google.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5389 | -0.0086 | -0.19 % |
| 1 GBP | 6.1375 | +0.0044 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5819 | -0.0165 | -0.29 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro