
ING Bank crește comisionul pe care întreprinderile micro și cele mici și mijlocii îl plătesc pentru încasarea plăților prin terminale de plată cu cardul începând cu 1 aprilie.
Guvernul trebuie să modifice legislația privind programul Prima Casă pentru ca băncile să poată legal suspenda ratele persoanelor care nu le mai pot plăti din cauza efectelor epidemiei de coronavirus. Totodată, trebuie analizată și oportunitatea modificării regulamentelor prudențiale (care obligă băncile să facă provizioane) pentru a putea restructura sau amâna la plată creditele acordate populației și firmelor, arată o solicitare a organizației patronale a băncilor transmisă autorităților.
România are nevoie să realoce resurse financiare pentru combaterea și gestionarea epidemiei de coronavirus și trebuie să renunțe la aplicarea noii variante a Legii pensiilor, care prevede creșterea cu 40% a pensiilor începând cu septembrie, pentru că acest lucru ar arunca bugetul național în aer, arată Daniel Dăianu, președinte al Consiliului Fiscal.
Guvernul va decide, prin ordonanță de urgență, prorogarea primului termen de plată a impozitelor pe proprietate, de la 31 martie la 30 iunie 2020, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Florin Cîțu.
Șansele ca Executivul PNL condus de premierul desemnat Florin Cîțu să primească votul de învestitură azi în Parlament sunt de peste jumătate, în condițiile epidemiei de coronavirus, arată ING Bank. Ar fi o veste bună, în condițiile unei volatilități crescute în piață, cu creșterea presiunii pe costuri de finanțare.
Banca Națională a României a restricționat accesul publicului și o parte din angajați vor lucra de acasă începând de joi, în contextul epidemiei de coronavirus. A fost amânată și o conferință programată în această lună. Totodată, BNR cere băncilor să aibă planuri de continuitate.
Angajatul ING nu prezintă simptome și așteaptă o nouă testare. ING Tech are 850 de angajați și aceștia vor lucra de acasă timp de o săptămână.
Scăderea abruptă a cotațiilor internaționale la petrol va aduce o inflație mai mică în Europa Centrală și de Est. România va înregistra una dintre cele mai reduse rate anuale ale inflației din regiune în 2020, după ce a fost campioană la creșterea prețurilor în anii anteriori. Dar acest lucru înseamnă și șanse mai mari ca Banca Națională să lase leul să se deprecieze, arată o analiză ING Bank.
Deputații din comisiile juridică, de buget și de industrii reunite au votat rapoarte comune de adoptare pentru patru proiecte de lege inițiate de senatorul Daniel Zamfir și parlamentari PSD, care vizează plafonarea dobânzilor, limitarea eliminarea caracterului executoriu al contractelor de credit, limitarea cesiunilor de creanțe și conversia creditelor în valută. Proiectele urmează să intre la vot final în Camera Deputaților și apoi la președintele României pentru promulgare.
Regiunea București-Ilfov a ajuns în 2018 la un nivel al produsului intern brut pe locuitor ajustat cu prețurile la 152% din media Uniunii Europene și a trecut în fața capitalei Austriei. Bucureștiul ajunge și în top 20 regiuni din UE, atât pe fondul creșterii economice, cât mai ales al ieșirii din clasament a regiunilor bogate din Marea Britanie ca urmare a Brexit. La nivelul țării, disparitățile rămân însă ridicate, cu un nivel mai lent al convergenței mai ales în Muntenia și Moldova, dar cu un avans în Vest care duce regiunea la nivelul unor bucăți din Spania și Italia, relevă ultimele date, analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro