
Parlamentul a adoptat, miercuri, o hotărâre pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020, care este act administrativ, infralegal. Legislativul nu s-a limitat doar la adoptarea unei hotărâri politice de încuviințare a stării de alertă, dar a și intervenit în Hotărârea de Guvern, pe baza unui raport comun al comisiilor juridice din cele două camere ale Parlamentului. Liberalii au acuzat că o astfel de intervenție contravine normelor legislative în vigoare, dar au votat hotărârea, care acum obligă Guvernul să distribuie primăriilor măști pentru populația defavorizată și să reglementeze în 5 zile modalitatea de deschidere a instituțiilor de cultură, inclusiv de desfășurare a spectacolelor.
Valoarea maximă a chiriei lunare pentru care va putea fi cerută amânarea va fi de maximum 10.000 lei, pentru fiecare locație, în cazul operatorilor economici, și de maximum 2.000 lei, pentru o singură locație, în cazul persoanelor fizice. Faciltatea se va aplica pe perioada stării de urgență și încă o lună pentru firmele și cetățenii afectați de pandemia de coronavirus, iar chiria va fi decontată de organul fiscal proprietarului. Acesta va beneficia de scutire la plata impozitului dacă va reduce din chirie, conform unui proiect de lege promulgat miercuri de președintele Iohannis.
Alimentele, aproape de expirare, care sunt donate nu vor fi considerate livrare de bunuri, contractele de donație nu vor mai fi încheiate obligatoriu în formă autentică, iar ONG-urile specializate ca bănci de alimente vor fi incluse printre recipienții donaților de alimente, a stabilit, marți, Senatul, care a adoptat prin vot aceste modificări la Legea risipei alimentare.
Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro. Senatul a adoptat, marți, proiectul, care va fi transmis acum spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților.
Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede asigurarea în mod gratuit a câte 30 de măști de protecție pentru fiecare cetățean român, în vederea protejării de coronavirus. Proiectul, inițiat de PSD și Pro România la finele lunii aprilie, stabilește că măștile sunt acordate gratuit ”pentru fiecare cetățean român aflat pe teritoriul României, până la data de 15 mai 2020”.
Comisia juridică din Camera Depuțaților a întocmit raport de adoptare pentru proiectul de lege, inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, prin care persoanele acuzate de evaziune fiscală nu vor fi urmărite penal dacă achită integral prejudiciul plus 20% din suma datorată. Proiectul prevede că în cazul prejudiciilor sub 100.000 euro achitate, pedeapsa va putea consta doar în amendă, iar în cazul prejudiciilor sub 50.000 euro achitate, va putea fi aplicată doar o sancțiune administrativă. Toate persoanele inculpate pot scăpa de închisoare dacă una dintre ele achită integral prejudiciul.
Pentru a evtita blocarea totală a sistemului de justiție, în contextul pandemiei de coronavirus, un proiect de lege inițiat de Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), Victor Ponta (Pro România) și Cseke Attila (UDMR) prevede anularea în mod automat a amenzilor dispuse de autorități în starea de urgență, fără a mai fi nevoie de a merge în instanță. Măsura nu se va aplica însă sancțiunilor contravenționale aplicate pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu și carantină, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buștean, cu sau fără coajă, pentru o perioadă de 10 ani în spațiul extracomunitar, începând de anul viitor. Prevederea a fost promovată printr-un proiect inițiat anul trecut, chiar înainte de a intra în închisoare, de fostul lider PSD Liviu Dragnea. Acesta propunea interzicerea totală a exportului de lemne, fie trunchiuri, cherestea sau lemn de foc, începând cu anul 2020 și tot pe o perioadă de 10 ani.
Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, prelungirea șomajului tehnic până la data de 1 iunie 2020, în timp ce măsura de acordare de zile libere plătite pentru părinți pe perioada suspendării cursurilor anului școlar va fi valabilă până pe 12 iunie 2020. Totodată, asociațiile și fundațiile vor fi scutite de TVA la achiziția de medicamente sau echipamente medicale folosite la combaterea COVID-19, în timp ce industria de spectacole va achita impozitul pe venit doar la momentul încasării sumelor din biletele emise. Firmele cu contracte publice vor avea obligația să asigure transportul gratuit al elevilor.
Probele orale (de competențe) de la Bacalaureat vor fi anulate în acest an și echivalate cu mediile din liceu, a declarat pentru Profit.ro vicepremierul Raluca Turcan.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0860 | +0.0015 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.4037 | -0.0128 | -0.29 % |
| 1 GBP | 5.7723 | -0.0046 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.4550 | -0.0016 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro