
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo și-a majorat vânzările din România cu peste o treime în primul semestru al anului fiscal 2018/2019, încheiat la 31 decembrie, perioadă în care a deschis două noi hipermarketuri pe piața locală. Compania se pregătește să deschidă un alt magazin până la finele lunii și are în plan inaugurarea a cel puțin încă două unități în următorul an fiscal.
Marile companii din SUA se pregătesc pentru o nouă recesiune, multe dintre acestea anunțând deja tăieri de costuri pentru a nu fi prinse cu garda jos, potrivit analiștilor Gartner.
Deutsche Bank și Commerzbank, cele mai mari bănci germane în funcție de valoarea activelor, au anunțat, duminică, că discută o potențială fuziune, confirmând speculațiile din presă.
Câteva mii de croați au participat, sâmbătă, la acțiuni de protest organizate la Zagreb, Split și Dubrovnik împotriva violenței domestice, cerând sancțiuni mai dure pentru cei care comit acte de violență în familie și instruirea adecvată a angajaților din instituțiile de stat responsabile cu combaterea fenomenului.
Austria va continua demersurile privind taxarea unilaterală a companiilor din sectorul digital, a anunțat astăzi ministrul de Finanțe, Hartwig Loeger, la câteva zile după ce Uniunea Europeană a abandonat planurile legate de introducerea unei taxe comune asupra veniturilor realizate de giganții din Internet.
Retailerul britanic de încălțăminte și accesorii de modă Dune London va deschide în acest an primul său magazin din România, în cadrul strategiei grupului de a se extinde pe piețele internaționale.
Continental România, printre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 20.000 de angajați, a investit 240 milioane de euro (peste 1,1 miliarde lei) în operațiunile locale anul trecut, în infrastructură, echipamente și tehnologii de vârf.
Acțiunile europene au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape șase luni în prima parte a sesiunii bursiere de joi, după ce Parlamentul britanic a respins opțiunea ieșirii din Uniunea Europeană fără semnarea unui acord comercial.
Raiffeisen Bank International (RBI) își va reevalua operațiunile din România, a anunțat șeful grupului bancar austriac, Johann Strobl, în condițiile în care Guvernul de la București a introdus taxa pe activele bancare.
Producătorul american de baterii industriale EnerSys va închide fabrica din Tǎrgovište, nord-estul Bulgariei, unde produce baterii pentru submarine cu acționare diesel-electrică, din cauza scăderii cererii pentru baterii în contextul unei concurențe economice acerbe.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0854 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.3982 | -0.0055 | -0.12 % |
| 1 GBP | 5.7881 | +0.0158 | +0.27 % |
| 1 CHF | 5.4561 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro