
Compania Abu Dhabi Airports (ADAC), operatorul Aeroportului Internațional din capitala Emiratelor Arabe Unite, a semnat o înțelegere cu South Development Group, dezvoltatorul primului aeroport privat din România, în baza căreia vrea să asigure administrarea și dezvoltarea de aeroporturi pe piața românească, înțelegerea vizând aeroportul București și cinci aeroporturi regionale din România.
Tarom a obținut prelungirea cu doi ani a permisului de zbor în SUA, compania românească cu capital de stat având acum timp până în noiembrie 2021 să reia cursele spre continentul american.
Principalii indici bursieri de la New York au atins noi maxime record luni, pe fondul unui sentiment de optimism, generat de progresul aparent în negocierile SUA-China pe tema tarifelor vamale și de o serie de anunțuri venite din sectorul fuziunilor și achizițiilor.
Firma britanică de private equity BC Partners, acționarul majoritar al United Group, grup de media și telecomunicații interesat de preluarea activelor Telekom România, se pregătește să strângă capital pentru un nou fond de investiții, cel mai mare din istoria firmei, dar nu toți investitorii sunt mulțumiți de performanțele recente ale BC Partners.
Orange Neva jet, primul smartphone compatibil 5G sub marca Orange, va ajunge în curând în România, unde operatorul telecom a început recent să furnizeze servicii 5G.
Uniunea Europeană pregătește lansarea unui fond de 3,5 miliarde de euro pentru investiții în tehnologii aflate în stadiu incipient de dezvoltare, în încercarea de a accelera inovațiile și de a reduce decalajul față de SUA și China, scrie Bloomberg.
Compania suedeză NIBE Industries, specializată în soluții pentru încălzirea imobilelor, a semnat un acord pentru preluarea Gorenje Tiki, cel mai mare producător de boilere din Serbia.
Unilever, Henkel și Colgate-Palmolive sunt interesate de achiziția diviziei de produse profesionale a producătorului american de cosmetice și parfumuri Coty, potrivit unor surse citate de Reuters. Divizia, cu mărci precum Wella, Clairol și Londa în portofoliu, este evaluată la circa 7 miliarde de dolari.
Centrul de servicii Societe Generale European Business Services din București, parte a grupului bancar francez Societe Generale, a închiriat peste 10.000 de metri pătrați de spații de birouri în complexul Campus 6 dezvoltat de Skanska în zona de centru-vest a Capitalei.
Salariile angajaților români din multinaționale vor crește, în medie, cu 2,2% în termeni reali anul viitor, o dinamică similară fiind estimată pentru majoritatea țărilor din regiune.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2647 | -0.0002 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5934 | +0.0067 | +0.15 % |
| 1 GBP | 6.1371 | -0.0009 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6085 | +0.0357 | +0.64 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro