
Acordul privind schimbul de active între cele două companii a fost semnat pe 4 septembrie, dată la care Gazprom a anunțat și demararea negocierilor cu OMV pentru cedarea unei participații de până la 24,98% în proiectul de la Urengoi
Facebook a anunțat miercuri o serie de schimbări pentru utilizatorii celei mai mare rețele de socializare din lume, printre care opțiunea de a salva un scurt film în locul pozei de profil, precum și crearea unor versiuni temporare a pozelor de profil.
Constructorul auto se teme că o eventuală retrogradare a calificativelor grupului va duce la creșterea costurilor de finanțare și va îngreuna eforturile pentru recâștigarea încrederii investitorilor
La an și câteva luni de la lansarea serviciilor de video streaming cu plată în șase state din Europa, printre care Marea Britanie, Germania și Franța, Netflix, cel mai mare operator de video streaming din lume, se pregătește să își extindă oferta pe alte trei piețe europene, în încercarea de a replica succesul uriaș înregistrat în SUA.
"Dorim să creem un loc de joacă pentru adulți", a spus șeful tribului.
Guvernul ar trebui să analizeze cu atenție ritmul în care vor fi aplicate majorările salariale din sectorul public, deoarece o creștere prea rapidă va pune presiune pe companiile străine, unul dintre principalele atuuri ale pieței românești fiind în prezent costul relativ scăzut al forței de muncă, afirmă directorul general al Heidi Chocolate, Franco del Fabbro.
Percepția experților financiari referitoare la situația economică actuală a României s-a îmbunătățit în septembrie față de august, însă așteptările privind evoluția pentru următoarele șase luni s-au redus considerabil, România fiind devansată de Austria în topul statelor din Europa Centrală și de Est.
Acordul cu FMI poate fi încheiat și fără participarea Comisiei Europene, spune ministrul Finanțelor
Societe Generale, a doua mare bancă listată din Franța, ar putea închide până la 400 de surcursale în Franța în următorii cinci ani pentru a reduce costurile, numărul unităților afectate reprezentând aproape 20% din totalul filialelor de pe principala piață a grupului, potrivit unor surse citate de publicația franceză Les Echos.
Noile norme includ teste suplimentare celor de laborator privind emisiile de gaze, care vor fi efectuate în condiții reale de trafic și vor fi introduse gradual în legislația statelor UE începând cu anul viitor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro