
România și-a reluat marți dimineața, pentru a patra zi în acest an și a doua zi consecutivă, importurile de electricitate, după ce noaptea a exportat curent. În prezent, 18 unități de producție au întreruptă funcționarea, din care, în cazul a 8 centrale, această întrerupere este una neplanificată.
Curtea de Arbitraj de la Paris a decis că ENEL trebuie să achite 401 milioane de euro, o sumă superioară celei de 250 de milioane de euro oferită de ENEL, însă inferioară celei de 550 de milioane de euro solicitată de statul român, pentru achiziționarea pachetului de 13,75% pe care compania italiană este obligată să-l achiziționeze, potrivit contractului de privatizare a Electrica Muntenia, au declarat pentru Profit.ro surse autorizate.
Luni a fost a treia zi a anului în care România a fost importator net de electricitate în pofida faptului că deține o capacitate de producție peste nivelul consumului. Ministerul susține că a fost o problemă de preț, importul fiind în interesul consumatorului final, deoarece prețul de import este sub cel al producției interne. Datele transmise către Rețeaua Europeană arată însă că în ultimele 3 zile a fost întreruptă funcționarea a 5 centrale care produceau 1.000 MW.
România a fost nevoită să importe energie electricitate în primele ore ale dimineții de luni, consumul depășind producția internă cu aproximativ 500 de MW pe un interval orar destul de mare, situație rar întâlnită în ultimii ani.
Doar 234 de refugiați (13,1% din numărul pe care susținea Guvernul că-l poate primi - 1.785 - sau 3,6% din cota impusă de Comisia Europeană - 6.350) au beneficiat în 2016 de asistență socială în România, potrivit unui document al Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Chiar dacă performanțele de pe terenul de fotbal nu sunt cele mai bune, aflându-se în prezent pe locul al șaselea în Premier League, Manchester United își continuă ofensiva la nivel comercial, vânzând un nivel record de tricouri în 2016.
Petrolul, atât Brent-ul, cât și West Texas Intermediate (WTI), s-au apreciat în dimineața zilei de vineri după ce Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a confirmat datele Platts, publicate ieri de Profit.ro, potrivit cărora statele membre ale cartelului OPEC și-au respectat în proporție de peste 90% angajamentele de reducere a producției asumate.
Producția de petrol la nivel global s-a redus cu 1,5 milioane de barili pe zi în luna ianuarie, cartelul OPEC fiind responsabil pentru micșorarea ofertei la nivel global cu un milion de barili pe zi, susține Agenția Internațională pentru Energie (AIE), confirmând datele Platts, publicate joi de Profit.ro. Rusia și-a redus la rândul său producția cu 100.000 de barili pe zi.
Statele membre ale cartelului OPEC și-au respectat în mare angajamentele asumate și și-au redus considerabil producția, înlăturând principala temere a companiilor petroliere private, dar și a guvernelor care se bazează pe creșterea prețului petrolului pentru echilibrarea execuției bugetare.
Mai mulți oficiali și angajați ai unei firme care acționa în numele Gazprom Neft (companie prezentă, indirect, și pe piața românească, prin Gazprom Petrol Stations) sunt anchetați de ministerul rus al afacerilor interne pentru o presupusă fraudă de 2 miliarde de ruble (34 milioane de dolari).
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro