
„Aș construi din nou uzina în Ungaria, dacă ar trebui, condițiile de acolo sunt foarte bune” spunea la un moment dat Oliver Zipse, șeful BMW Group, despre fabrica Neue Klasse din Debrecen. Teoretic, România ar fi putut avea această uzină, dacă ar fi avut condiții de infrastructură comparabile cu țara vecină, plus un Schengen valabil la data anunțării investiției. Dar nimeni n-o să spună asta explicit, pentru că peste doar o lună la 60 de km de România începe producția celui mai avansat BMW din istorie.
Volkswagen a prezentat jurnaliștilor prezenți la evenimentul special din Munchen care precede salonul auto IAA Mobility viitorul SUV subcompact ID. Cross, care marchează o premieră pentru marca germană: renunțarea la vechile denumiri ID cu cifre și adoptarea unei combinații care folosește numele actuale ale modelelor cu combustie.
Noul MG4 cu propulsie electrică a fost lansat oficial în China, fiind deschise comenzile pentru clienții din această țară. În Europa, mașina urmează să ajungă în acest final de an, potrivit primelor informații.
Noua companie Aumovio SE și-a desemnat membrii Consiliului de Supraveghere, cel mai înalt for de conducere al companiei. Câteva nume grele ale industriei auto din Europa se regăsesc în consiliu, dar surpriza vine în lista de reprezentanți din partea angajaților, unde regăsim doi ingineri români de la centrele de cercetare din România.
Horse Powertrain, compania din care face parte și fost Uzină Mecanică Dacia din Mioveni, va prezenta la Munchen două kit-uri de motoare destinate conversiei mașinilor electrice. Inovația dezvoltată de inginerii Horse este extrem de compactă și poate reprezenta o soluție pentru modelele electrice, pentru a fi transformate în mașini HEV, REEV sau PHEV.
Volvo Cars a dat startul producției sedanului complet electric ES90, care va fi vândut pe piețele din Europa. Momentul este departe de a fi unul potrivit, pentru că vânzările de mașini cu propulsie electrică au scăzut cu aproape 30% în august și cu un sfert pe primele opt luni ale anului.
BMW a prezentat în premieră mondială cel mai nou model electric al mărcii, unul despre care susține de foarte mult timp că va schimba regulile în segmentul electric. Mașina face parte din noua familie Neue Klasse și va fi produsă în Debrecen, Ungaria.
Cel mai mare producător de automobile premium din lume, BMW, lansează astăzi la Munchen modelul electric iX3 cu care vrea să depășească nu doar Tesla ori producătorii chinezi, ci tot ce s-a mai construit până acum cu tehnologie electrică și conectată. Mașina va ajunge și în România simultan cu toate piețele europene.
Performanțele slabe ale constructorului german de automobile Porsche au determinat bursa din Frankfurt să ceară ieșirea acțiunilor Porsche AG din cel mai puternic indice bursier din Franfkurt, DAX.
Dacia marchează un moment important odată cu lansarea oficială a sistemului de propulsie 4x4 automat pe cele două SUV-uri ale sale, Duster și Bigster. Sistemul este o premieră la nivel mondial, pentru că grupează trei tipuri de motoare într-un singur grup propulsor: benzină, GPL și electric.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro