Oferta de vacanțe a Paralela 45 se diversifică în 2018 cu Samos (Grecia), Alanya (Turcia) și Albania, pe zboruri charter ori transport individual, și anunță reduceri în perioada de Early Booking și a Târgului Național de Turism, organizat la Romexpo între 16 și 19 noiembrie.
România nu are o strategie de dezvoltare a turismului, iar în domeniul marketingului de turism nu știe unde se îndreaptă, apreciază, într-o discuție cu Profit.ro, Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). "Ne lăudăm că avem o treime din apele termale ale Europei. Asta este foarte frumos, pentru că are Dunărea din ce să se umple, că ele curg la vale. Dar în rest nu ne folosim de ele", spune oficialul.
Cristina Tărteață, secretar de stat în ministerul Turismului și cea care conduce delegația pe care această instituție a trimis-o la târgul de turism World Trade Market care se desfășoară în aceste zile la Londra, nu știe cât a cheltuit România pe promovare turistică în acest an, deși până în septembrie a fost responsabilă cu direcția de marketing și promovare din minister, nu știe care sunt țările țintă ale României la capitolul promovare și nici câți turiști vin la noi în țară din Marea Britanie și cât s-a cheltuit cu promovarea pe această piață.
Un teren de peste 150.000 de metri pătrați din stațiunea Saturn, o suprafață apropiată de cea a parcului Cișmigiu din București, a fost scos la vânzare de către compania THR Marea Neagră, deținută de SIF Transilvania, cel mai mare proprietar de hoteluri din țară. Acesta este cel mai mare lot de teren de vânzare de pe litoral, deținut de un singur proprietar. THR este într-o campanie puternică de vânzare, ofertând, cum a anunțat anterior Profit.ro, și 10 hoteluri și complexuri hoteliere.
România discută cu mai multe țări, printre care Grecia, Ungaria și Israel, să creeze pachete comune de servicii turistice, astfel încât să poată promova pe piața asiatică oferte cât mai atractive, destinate preponderent turiștilor din China și India, a declarat, pentru Profit.ro, Cristina Tărteață, secretar de stat în Ministerul Turismului, prezentă la târgul de turism World Travel Market de la Londra.