
Președintele Iohannis a promulgat un proiect de lege care prevede ca, începând cu anul școlar 2020-2021, statul să finanțeze de la buget programul "Școala după școală" pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale. În prezent, valoarea acestora ar fi de 400 lei lunar/copil, dar dacă un alt proiect de lege va trece și de Parlament, un tichet ar putea ajunge la 960 lei.
După dezbateri de peste doi ani și reveniri asupra deciziei, condiția obținerii avizului de angajare pentru lucrătorii transfrontalieri din Republica Moldova, Ucraina și Serbia, angajați temporar, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, a fost eliminată de către Parlament prin adoptarea unui proiect de lege.
Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a respins miercuri ordonanța de urgență prin care Guvernul Orban a decis dublarea doar în tranșe, pe mai mulți ani, a alocațiilor de stat pentru copii, până în 2022. Opoziția încearcă astfel să forțeze Guvernul să dubleze alocațiile într-o singură tranșă.
Firmele din sectorul alimentar, atât producători sau comercianți, vor avea obligația de a introduce pe piață produse alimentare cu un conținut de acizi grași trans-nesaturați de maximum 2 grame la 100 grame de grăsime din conținut. Obligația va intra în vigoare de la 1 aprilie 2021.
Până la rambursarea integrală a împrumutului de 300 milioane lei, garantat de către statul român, Guvernul va avea doi reprezentanți - cu drept de veto - în consiliul de administrație al Blue Air. Compania nu va putea acorda dividende sau returna împrumuturi acționarilor și nici nu va putea înstrăina aeronave până la același termen.
Firmele, cât și angajații din industria HoReCa ar urma să fie scutiți de impozite pentru anii fiscali 2020, 2021 și 2022, conform unei propuneri legislative.
Începând cu 1 ianuarie 2022, instituțiile publice din România, finanțate parțial sau integral de la bugetul de stat, precum și întreprinderile cu capital majoritar sau integral de stat vor putea organiza servicii pentru îngrijirea și educarea timpurie a copiilor propriilor angajați, prevede un proiect legislativ susținut de parlamentari de la mai multe partide.
Plata taxelor pentru pașapoarte și permise auto va putea fi efectuată în Sistemul Național Electronic de Plată Online, respectiv pe www.ghiseul.ro.
Parlamentul a aprobat modificarea Legii cumpărării terenurilor agricole, stabilind o nouă ordine de preempțiune și noi condiții de achiziționare a proprietăților în cazul tuturor cumpărătorilor. Noile reguli, pregătite să intre în vigoare chiar din acest an, introduc interdicția înstrăinării acestor terenuri timp de 8 ani, cu excepția unei reguli care permite vânzarea în interiorul acestui termen, dar cu impunerea unui impozit de 80% calculat la suma ce reprezintă diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare.
Considerând că efectele negative în plan economic determinate de starea de urgență și de criza COVID-19 se vor prelungi pe o perioadă mai lungă, PSD a inițiat un proiect de lege care impune interdicția de a înstrăina orice participație a statului la companiile și societățile naționale, bănci și diverse alte societăți, pentru o perioadă de 2 ani, după cum a relatat anterior Profit.ro. La începutul lunii iunie, Parlamentul a adoptat proiectul, care a fost promulgat joi de președintele Iohannis, după ce Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de PNL.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0860 | +0.0015 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.4037 | -0.0128 | -0.29 % |
| 1 GBP | 5.7723 | -0.0046 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.4550 | -0.0016 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro