
Constructorii de automobile din România, care reprezintă unele dintre cele mai mari companii din România, din punct de vedere al cifrei de afaceri și al numărului de angajați, au transmis, prin intermediul asociației ACAROM o poziție fermă împotriva taxei de solidaritate pe care guvernul o discută în aceste zile.
Grupul german Volkswagen este în fața unor schimbări importante de management, generate de presiunile asupra CEO-ului Herbert Diess, dar și de nevoia companiei de a contracara crizele cu care se confruntă industria.
Cea mai mare rețea de stații de încărcare a mașinilor electrice, Ionity, creată de mai mulți constructori de automobile din Europa, se va extinde accelerat în următorii patru ani, în urma unei investiții făcute de acționari, inclusiv prin atragerea celor de la Black Rock.
Dacia pare să-și revină pe piața din Germania sau cel puțin așa lasă de înțeles rezultatul din luna noiembrie, care aduce o scădere mult mai mică decât media pieței și decât cei mai importanți competitori.
Avântul pe care l-a luat prima mașină electrică a mărcii Dacia a fost frânat, după ce organizația EuroNCAP a anunțat rezultatele testelor de siguranță. Din cauza platformei mai vechi, preluată de la Renault Kwid, mașina electrică de la Dacia a primit un scor foarte slab, dar care nu surprinde pe nimeni.
Mazda a prezentat modelul Mazda2, noua generație, care va fi primul automobil complet hibrid produs de constructorul japonez. Până acum, Mazda a mai produs doar modele mild-hybrid. De asemenea, japonezii au lansat și un automobil electric.
Volkswagen a reușit să depășească obstacolele impuse de criza de semiconductori, cel puțin în cazul noului SUV Taigo, astfel că modelul a ajuns în showroom-uri și începe livrările către clienți.
Dacia domină piața din Franța, înregistrând cea mai mare creștere dintre mărcile de volum, cu ajutorul celor două modele-vedetă, Spring și Sandero. Pe o piață care a continuat să scadă, Dacia a fost una dintre cele câteva mărci cu creștere.
Constructorul german BMW a anunțat că a atins pragul de un milion de autovehicule electrificate, cu mărcile sale, reprezentând mașini hibrid și complet electrice.
Renault pregătește lansarea unui nou vehicul în gama sa, un SUV de clasă compactă, al cărui nume a fost dezvăluit cu câteva luni înainte de lansare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2353 | -0.0037 | -0.07 % |
| 1 USD | 4.5194 | -0.0228 | -0.50 % |
| 1 GBP | 6.0646 | -0.0068 | -0.11 % |
| 1 CHF | 5.6813 | +0.0019 | +0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro