
Creatorii de conținut și brandurile vor putea să programeze postările pe Instagram direct din aplicație, fără să mai apeleze la alte soluții.
Șefii Samsung cred că Apple va ieși pe piață cu primul device pliabil abia peste doi ani și că acesta nu va fi, așa cum cred mulți, un iPhone.
Twitter se laudă că este la cel mai înalt nivel din toate timpurile în ceea ce privește numărul de utilizatori, lăsând să se înțeleagă că factorul decisiv al creșterii este Elon Musk.
La mai puțin de o lună de când a debutat în stadiu Beta, noul format Story din cadrul Signal este acum lansat oficial și poate fi folosit de toți utilizatorii serviciului.
Lansarea viitorul abonament cu reclame, care va avea loc peste o lună, va fi însoțită de scumpirea abonamentului actual la Disney+.
Utilizatorii Instagram vor putea inclusiv să creeze și să vândă obiecte de colecție nefungibile.
Apple a emis o informare oficială prin care își înștiințează clienții că vor trebui să aștepte mai mult livrările dacă au comandat unul dintre cele două modele de top ale noii serii de iPhone.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, utilizatorii vor putea declanșa asistentul virtual de pe dispozitivele Apple spunând doar „Siri”, în loc de „Hey, Siri”.
Twitter va permite utilizatorilor să posteze texte mai lungi, spun Elon Musk, care mai promite și alte îmbunătățiri pentru platforma socială pe care a cumpărat-o recent.
La doar câteva zile după ce Elon Musk a vorbit despre schimbările pe care abonamentul Blue le va suferi, acesta poate fi deja testat de unii dintre utilizatorii platformei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3460 | +0.0017 | +0.03 % |
| 1 USD | 4.7991 | +0.0374 | +0.79 % |
| 1 GBP | 6.3924 | -0.0022 | -0.03 % |
| 1 CHF | 5.7879 | -0.0173 | -0.30 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro