
Skoda a lansat primul său model electric bazat pe platforma MEB, un SUV care introduce marca cehă în lumea bună a vehiculelor electrice.
PSA Group va angaja un schimb întreg pentru uzina din Vigo, Spania, pentru a putea crește ritmul de producție al micului SUV 2008. Cererea pentru acest model, care are și o versiune electrică, a crescut seminificativ în acest an.
Mercedes Benz a demarat o nouă campanie de rechemare, de data aceasta pentru trei dintre cele mai sofisticate modele ale sale, E Class, E Class Coupe și CLS. Defectul vizat de rechemare este la instalația electrică, iar riscurile pot include și un incendiu la bord.
Piața auto din România a continuat să scadă, ca efect al crizei generate de epidemia de coronavirus. Închiderile de fabrici și carantina din perioada martie – mai a produs efecte și în luna a opta din acest an.
Marca Dacia a fost destul de afectată de criza epidemiei de coronavirus în acest an, criză care s-a suprapus peste problemele legate de legislația europeană privind emisiile. Cu un debut dificil în 2020, suprapus peste blocajele din martie – iunie, Dacia are, după șapte luni, o scădere de 42%.
Mitsubishi Motors a anunțat că fostul președinte Osamu Masuko a murit în urmă cu câteva zile, însă familia nu a adorit să facă public evenimentul. Masuko demisionase în urmă cu câteva săptămâni din funcție, din motive de sănătate.
Fiat Chrysler Automobiles și-a decis deja soarta platformelor sale, bazându-se pe viitoarea fuziune cu PSA Group. Compania și-a anunțat furnizorii că viitoarea generație a mașinilor de clasă mică va fi bazată pe platformele francezilor.
Constructorul german VW a publicat primele schițe cu noul model ID.4, un SUV electric ce va fi lansat în această toamnă și care va fi al doilea model electric dezvoltat pe platforma MEB.
Achizițiile de mașini electrice în Europa au accelerat în luna a șaptea la o cotă de piață de 18%, un nivel aproape greu de imaginat în urmă cu numai 2-3 ani. Înmatriculările de autoturisme și-au revenit aproape complet, menținând o scădere de numai 4%, însă Dacia a pierdut din cota de piață în fața concurenților.
Producătorul american de automobile electrice a fost ținta unui incredibil atac cibernetic, în care a fost nevoit să intervină chiar FBI. „Actorul” central a fost un rus, care a încercat să racoleze un angajat și să controleze rețeaua informatică a companiei. Elon Musk a confirmat pe twitter informația, scriind „Acesta a fost un atac serios”.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2405 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.5425 | -0.0019 | -0.04 % |
| 1 GBP | 6.1382 | +0.0014 | +0.02 % |
| 1 CHF | 5.5896 | -0.0131 | -0.23 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro