
Cu ajutorul inteligenței artificiale, oamenii de știință au creat o aplicație care poate recunoaște în poze afecțiunile ochiului chiar înainte ca aceasta să fie vizibilă medicilor.
Șoferii și clienții ar putea avea în curând o funcție prin care să se pună de acord în privința acceptării în mașină a unui animal de companie. Cu o taxă suplimentară, bineînțeles.
Sony a anunțat că noua generație de PlayStation va fi disponibilă pe piață “în timp pentru sărbătorile de iarnă din 2020”.
Producătorul chinez Xiaomi, recunoscut pentru smartphone-urile sale ieftine cu Android, și-a anunțat intrarea oficială pe piața românească prin lansarea modelului Redmi Note 8 Pro.
Cercetători au noi indicii care îi fac să creadă că a existat apă pe marte, idee care la rândul ei stă la baza teoriei conform căreia Marte a găzduit cândva viață.
După mai multe luni de teste, versiunea pentru iPhone a aplicației de Instagram oferă un așa-numit mod întunecat înaintea celei de Android.
Primul ebook reader pentru copii al gigantului american Amazon este mai colorat, dar și mai scump decât un Kindle obișnuit.
Microsoft și-ar putea atinge anul viitor target-ul de 1 miliard de device-uri cu Windows 10, la care vroia să ajungă încă din 2018.
Experții în securitate de la Google au notificat producătorii de smartphone-uri cu privire la un exploit “zero-day” care trebuie reparat urgent și care afectează inclusiv seria Pixel.
Compania americană recunoaște existența unei noi probleme de care suferă unele din modelele mai vechi de iPhone, însă va opera reparațiile necesare gratuit.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2435 | +0.0030 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5475 | +0.0050 | +0.11 % |
| 1 GBP | 6.1331 | -0.0051 | -0.08 % |
| 1 CHF | 5.5984 | +0.0088 | +0.16 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro











