Autori

Gabriel Dogaru

Gabriel Dogaru

Contact

Gabriel Dogaru are 8680 articole

Mercedes poate fi interzisă în SUA

Noua legislație aflată în dezbatere în Congresul SUA referitoare la restricțiile aplicate pe teritoriul SUA tehnologiei chineze și companiilor cu acționari din țări „adversare” poate genera mari probleme celor de la Mercedes-Benz, care au printre acționari companii și persoane fizice din China.

Mercedes poate fi interzisă în SUA
Criză de ulei sintetic auto. Service-urile, avertizate să-și facă stocuri

Subsidiarele companiilor din industria auto și reprezentanțele auto cu activități de service au o nouă problemă de aprovizionare din cauza războiului din Golf. Se înregistrează deja un deficit de ulei sintetic necesar vehiculelor pentru reparații și revizii, conform datelor analizate de Profit.ro.

Criză de ulei sintetic auto. Service-urile, avertizate să-și facă stocuri
Pentru viitorul rival al Daciei electrice, VW are șef școlit în China

Volkswagen Group a numit un nou șef al diviziei de cercetare & dezvoltare al SEAT – Cupra, care vine din China, unde a învățat cum lucrează chinezii. Joost Kesseles a condus echipa R&D FAW – Volkswagen în perioada în care s-au dezvoltat noile proiecte „În China pentru China”, cu platforme și software local, dar și cu noi proceduri accelerate. Acum va urma modelul Renault, regăsit pe Twingo și Dacia Evader.

Pentru viitorul rival al Daciei electrice, VW are șef școlit în China
Exclusiv
Grafic
EXCLUSIV Vânzările Dacia Sandero, cea mai comercializată mașină din Europa, pe cele mai mari 10 piețe din Europa GRAFICE

Dacia Sandero a fost din nou, în aprilie, cea mai vândută mașină din Europa, după ce timp de trei luni a înregistrat pierderi serioase. Una dintre cauzele scăderilor a fost lansarea cu întârziere a facelift-ului prezentat toamna trecută. Inundațiile din Maroc, din zona fabricii, au pus și ele probleme serioase mărcii Dacia. Revenirea din aprilie pare că încheie șirul de dificultăți cu care s-a confruntat modelul Dacia.

EXCLUSIV Vânzările Dacia Sandero, cea mai comercializată mașină din Europa, pe cele mai mari 10 piețe din Europa GRAFICE
Must Read